Post Reply 
Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Author Message
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #201
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Poveste tibetană foarte veche

Exista odată un mare înţelept care nu iniţia pe nimeni, care nu îşi făcuse nici un discipol. Faima sa se răspândise de-a lungul şi de-a latul lumii, şi mii de oameni veneau în fiecare an pe vârful dealului unde trăia, incearcau să îi atingă picioarele, plângeau şi se rugau, "Acceptă-ne! Iniţiază-ne întru adevărul pe care l-ai descoperit! Deschide-ne şi nouă poarta templului tău, suntem însetaţi de cunoaştere."
El însă le răspundea, "Nu sunteţi demni, nu meritaţi asta. Mai întâi deveniţi vrednici de mine!" Iar condiţiile impuse de înţelept erau atât de grele încât nimeni nu le putea îndeplini: Să fii sincer timp de trei ani, fără să spui nici măcar o singură minciună; vreme de trei ani să trăieşti în celibat, fără să ai nici cel mai mic gând legat de o femeie sau un bărbat; şi aşa mai departe.
Aceste condiţii erau imposibile! Aceste condiţii erau în aşa fel gândite încât cu cât încercai mai mult să le împlineşti, cu atât mai mult simţeai că-ţi este imposibil să faci asta. Poţi trăi în celibat dacă nu îţi pasă prea mult de lucrul ăsta; însă, dacă te gândeşti prea mult la celibat, atunci ajungi să fii înconjurat de multe, multe femei în mintea ta.
Numeroşi oameni s-au străduit, dar nici unul nu a avut succes, aşa că nimeni nu a fost iniţiat.
Apoi, înţeleptul a ajuns pe patul morţii. Chiar cu trei zile înainte de a muri, s-au adunat mulţi oameni în jurul său, iar el le-a spus celor mai aproape de el, "Acum este timpul! Îl voi iniţia pe oricine îşi doreşte asta, dar mi-au rămas doar trei zile!"
Oamenii îl ştiau bine, şi au întrebat, "Dar cum rămâne cu condiţiile tale?"
El a răspuns, "Daţi uitării tot despre acele condiţii! De fapt, nu eram pregătit să iniţiez pe nimeni; de aceea am insistat atât de mult asupra acelor condiţii. Acum sunt pregătit! Sunt plin de înţelepciune şi vreau să o împărtăşesc. Uitaţi întru totul de acele condiţii! Oricine vrea să vină la mine, să le arunce deoparte! Şi grăbiţi-va, pentru că nu mai am la dispoziţie decât trei zile."
A iniţiat pe oricine şi oricare, indiferent cine sosea la el. Oamenilor nu le venea să creadă! "Ce faci? Suntem păcătoşi!"
El le zicea, "Daţi uitării asta. Nu am fost nici eu sfânt până acum, aceasta a fost singură mea problema. Nu aveam cum să va iniţiez în nimic. Nu exista nici o poartă. Eu însumi stăteam în faţa unei porţi închise. Dar acum poarta s-a deschis, acum am ce împărtăşi. Acum nu mai sunt necesare nici un fel de condiţii."

Atunci când eşti lucid, nu ai nevoie de dragoste. Abia atunci când nu ai nevoie de dragoste, eşti în stare să ajungi la dragoste. Acesta este paradoxul. Atunci când ai nevoie, nu eşti în stare.

...si maine este o zi...
08-25-2015 07:05 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #202
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Ce avantaje ai când îmbătrâneşti?
Poveste de Paulo Coehlo

Într-o legendă veche, ni se povesteşte despre un om care căra apă în fiecare zi spre satul său, folosind două ulcioare mari prinse de câte un capăt al unei prăjini din lemn pe care şi-o aşeza pe umeri.
Una dintre cele două ulcele era mai veche şi plină peste tot de mici crăpături; de fiecare dată când omul se întorcea pe cărarea către satul sau, jumătate din apa pusă în ea se vărsa.
Vreme de doi ani, omul a făcut zilnic acelaşi drum. Ulciorul mai nou era foarte mândru de felul cum îşi îndeplinea sarcina şi foarte sigur că putea face faţă cu succes scopului pentru care fusese creat. Pe de altă parte, ulciorul mai bătrân era nemaipomenit de ruşinat de faptul că reuşea să îşi facă treaba numai pe jumătate, chiar dacă ştia că crăpăturile sale erau rezultatul unor îndelungaţi ani de muncă.
Se simţea atât de prost încât, într-o zi, în timp ce omul îl umplea cu apă de la fântână, s-a hotărât să-i vorbească.
"Aş vrea să-mi cert iertare pentru că, din pricina vârstei mele înaintate, nu mai pot duce decât jumătate din apa cu care mă umpli şi, în acest mod, potolesc setea a numai jumătate din cei care te aşteaptă acasă."
Bărbatul a zâmbit şi a zis, "Atunci când ne întoarcem, uită-te cu atenţie la cărarea pe care mergem." Ulciorul a făcut întocmai cum i-a cerut omul şi a băgat de seamă că de-a lungul unei părţi a cărării creşteau o mulţime de flori şi alte plante."
"Ai văzut cât de frumoasă este natura în partea ta de drum?" a întrebat bărbatul.
"Ştiu că ai crăpături, însă m-am hotărât să mă folosesc de ele, să le transform în avantaje. Am însămânţat legume şi flori pe pământul deasupra căruia treci, iar tu le uzi întotdeauna. Am cules duzini de trandafiri pentru a-mi împodobi casă, şi copiii mei au mereu pe masă salată, varză şi ceapă. Dacă nu erai aşa cum eşti, nu aş fi putut niciodată să fac asta. Cu toţii, la un moment dat, îmbătrânim, suntem supuşi unor schimbări, iar trăsăturile noi pe care le căpătăm pot fi preschimbate întotdeauna în avantaje."

...si maine este o zi...
09-01-2015 07:08 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #203
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Rugăciunile animalelor
O poveste despre menirea ta

Leul s-a uitat către ceruri şi s-a rugat, "Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să devin cel mai feroce vânător din savană, astfel încât să mănânc pe săturate astăzi."
Girafa a privit spre bolta cerească şi s-a rugat, "Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să ajung cât mai sus, la cele mai gustoase frunze ale copacului."
Pinguinul şi-a ridicat ochii către cer şi s-a rugat, "Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să înot cu graţie şi viteză astfel încât să-mi umplu burta cu peşti."
Păunul şi-a îndreptat privirile către înălţimi şi s-a rugat, "Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să îmi arăt în toată spledoarea frumuseţea în faţa lumii azi."
Albina s-a uitat către ceruri şi s-a rugat, "Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să culeg polenul a cât mai multe flori astăzi, astfel încât să îmi aduc contribuţia la naşterea vieţii pe pământ."

Dumnezeu a privit în jos şi a zâmbit. S-a întors spre îngeri şi le-a zis,
"Ah, dacă şi oamenii s-ar ruga de mine să devină întru felul cum i-am creat! Acest lucru ar fi tare însemnat!"
Apoi, Dumnezeu a împlinit rugăciunile animalelor.

Este creat cu priceperi şi talente unice!
Există un scop anume al vieţii tale!
Nu îţi fie teamă să te uiţi către ceruri şi să te rogi să fii ajutat să-ţi împlineşti menirea!

...si maine este o zi...
11-20-2015 08:46 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #204
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Cântecul de libertate al păsării
Poveste de Rumi

Cel mai frumos cântec al vieţii noastre ori al sufletului nostru este cel al libertăţii. Dacă nu îndrăznim să ne eliberăm din colivia noastră impusă de alţii sau chiar de noi înşine, acest cântec nu are cum să ne împlinească.

Trăia odată, într-un colţ de lume, un om de afaceri plin de succes. Avea tot ce îşi dorea - o soţie frumoasă, copii adorabili şi o casă mare în care îşi duceau cu toţii traiul fericiţi. Lucrul cu care se mândrea cel mai mult era o pasăre exotică, ţinută într-o colivie şi care îi încânta oaspeţii cu trilurile sale fermecătoare.
Într-o zi, omul nostru a trebuit să plece într-o călătorie departe, către sud, aşa că şi-a întrebat nevasta şi copiii ce cadouri şi-ar fi dorit. Ei i-au cerut mătăsuri fine, faguri de miere şi jucării mecanice. Înainte de a pleca, nu a putut să nu o întrebe şi pe pasărea sa cântătoare ce i-ar fi pe plac.
"Aş vrea doar un mic favor," i-a răspuns pasărea.
"Orice îţi doreşti!" i-a declarat stăpânul.
"Doar atât, atunci când îmi vei zări verii în copacii din locul unde mergi, te rog să le spui despre felul cum trăiesc aici."
"Eşti sigură că numai asta vrei? Ţi-aş putea aduce o oglindă încrustată în bijuterii sau cele mai gustoase fructe tropicale uscate."
"Nu, îţi mulţumesc, doar atât îmi doresc," i-a răspuns pasărea, iar omul s-a îndepărtat de ea, niţel dezorientat de ceea ce îi cerea.
El a călătorit în siguranţă şi a obţinut mari beneficii din afacerile sale, petrecându-şi timpul liber pentru a cumpără ceea ce îşi dorise familia sa. Într-un târziu, a ajuns într-un parc şi a văzut în copaci nişte păsări care semănau izbitor cu cea pe care o stăpânea. Le-a strigat să vină la el, şi le-a povestit despre cum pasărea sa trăia într-o colivie şi îi cânta.
Abia şi-a terminat vorba, şi acele păsări exotice s-au cutremurat pe ramurile lor, şi au căzut la pământ, fără să mai facă vreo mişcare. Omul şi-a pus capul în mâini îndurerat, acest incident înnegurându-i cu totul călătoria.
S-a întors acasă, şi-a îmbrăţişat familia, şi atât soţia, cât şi copiii lui au fost încântaţi de darurile pe care le adusese, dar nu le-a putut împărtăşi plăcerea atâta timp cât păsările cântătoare cu care se găsise pe alte meleaguri îi rămăseseră clar în minte. În cele din urmă, şi-a luat inima în dinţi şi a ieşit în grădina.
"Ei bine, cum a fost?" l-a întrebat pasărea sa nepreţuită. După câteva ezitări, omul i-a povestit exact ceea ce se petrecuse. Pasărea a ascultat cu atenţie spusele lui, apoi s-a cutremurat şi a căzut moartă pe podeaua coliviei.
Omul a fost cuprins de durere şi derută. Plângând fără să se mai ferească de nimeni, a deschis uşa coliviei şi a purtat în palmele sale pasărea sa preaiubită. Nu a trecut mult, şi pasărea a revenit la viaţă, a zburat pe ramura unuia din copacii cei mai apropiaţi şi a început să slobozească nişte minunate triluri de bucurie închinate regăsirii libertăţii sale.
Omul s-a scărpinat în cap, copleşit de uimire şi, în cele din urmă, a întrebat:
"Bine, ai învins. Dar, spune-mi te rog care a fost semnificaţia acestui truc al tău?"
Pasărea a privit în jos cu compătimire, şi a spus:
"Verii ei din Africa mi-au transmis că nimic altceva decât frumuseţea mea m-a ţinut captivă în colivie. Dacă nu te-ai fi delectat cu cântecele mele, nu ţi-ar mai fi păsat de mine de multă vreme. A trebuit să renunţ la viaţa mea de până acum pentru a fi liberă."

...si maine este o zi...
11-24-2015 10:45 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Cocolina Offline
Senior Member
****

Posts: 454
Joined: Feb 2009
Reputation: 5
Post: #205
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Printul.





Batranul rege adusese la curte, pentru fiul sau, cei mai vestiti dascali si intelepti,
pentru a-l invata totul.
Dascalii fiind buni si elevul silitor, printul a venit intr-o zi la tatal sau si i-a spus:
Tata, am invatat tot ce se poate invata, din carti si de la dascali.
Acum, am sa plec in lume, pentru a afla ce nu se poate invata din carti.
Da-mi, incuvintarea ta! Regele a simtit, cum i se strange inima la gandul,
ca fiul sau se avanta, pe valurile vietii.
A inteles din privirea printului, cat de hotarat este si negasindu-i nici-o pricina,
caci asa il crescuse, sa caute propria perfectiune, l-a lasat sa plece.
Inainte de plecare, printul a mers in sala tronului, ca sa-si ia la revedere,
de la inteleptul si Nebunul curtii, care erau nedespartiti si bunii lui prieteni.
– Da-mi un ultim sfat! A cerut printul, inteleptului.
– Vinde putin si cumpara mult!
– Cumpara! Cumpara! A repetat ca un ecou Nebunul.
Printul a plecat in lume si oriunde gasea ceva deosebit sau nemaivazut,
cumpara. Curand bagajele lui erau asa de mari, incat nu mai putea calatori din pricina lor.
S-a intors la palatul tatalui sau. Pe cand slugile ii descarcau bagajele,
a aparut Nebunul, care pe data a inceput sa se tavaleasca de ras.
– De ce razi? S-a mirat Printul.
– Nu trebuia sa cumperi lucruri inutile! inteleptul ti-a spus sa taci si mai mult sa asculti !
Rusinat peste masura, tanarul s-a hotarat pe loc sa plece din nou si a mers la intelept
pentru cuvant de folos. Acesta i-a spus:
– Adevarata masura a omului, o da fapta!
– Fapte, fapte, fapte! A repetat, topaind si razand stramb, Nebunul.
A umblat multi ani prin lume printul. si oriunde mergea, el sarea in ajutorul celor,
care erau in nevoie. Astfel printul nostru a faptuit, si a faptuit, si iar a faptuit,
si a faptuit, iar si iar, pana cand a pierdut sensul faptei…
Intors acasa, a stat de vorba cu inteleptul, povestindu-i ca, faptuind a ajuns sclavul faptei.
Atunci Nebunul a exclamat:
– Sunt fapte si fapte, uneori oamenii, trebuie lasati sa faca ei insisi, pentru a intelege ceva.
Au de invatat din fapta aceea. Nefaptuirea este cea mai buna fapta!
– Voi pleca din nou, ce sfat imi dai, inteleptule?
– Alege oamenii, cu iubire de Dumnezeu!
– Ai urechi de auzit? Alege oamenii cu iubire ! A repetat, strambandu-se Nebunul.
Printul a incercat sa se insoteasca numai cu oameni, cu iubire de Dumnezeu, dar a intalnit numai hoti,
criminali, excroci…mincinosi, oameni fara cuvant.
S-a intors descumpanit la palat, unde de cum a intrat, s-a intalnit, cu Nebunul.
Acesta vazandu-i figura trista, cu colturile gurii lasate in jos, a inceput sa rada in hohote
si sa spuna sarind intr-un picior:
– Cu iubire de Dumnezeu in inima, trebuia, ca tu sa alegi oamenii,
si nu, sa fie ei iubitori de Dumnezeu.

[Image: 2216342lqw7yacwok.gif]
12-12-2015 04:55 PM
Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #206
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Lumina şi întunericul din tine
Poveste cu tâlc

"Dacă ai lumină înlăuntrul tău, o vei vedea şi în afară."
Anais Nin


A fost odată, pe vremuri, o Peşteră ce sălăşuia sub pământ, aşa cum obişnuiesc peşterile să facă. Îşi petrecuse întreaga viaţă în întuneric, şi nu îi trecea prin minte că ar putea exista pe lume altceva decât întunecime.
Într-o zi, a auzit un glas, îndemnând-o, "Vino spre lumină! Vino afară şi bucură-te de lumina Soarelui!"
Desigur, Peştera a şovăit, a dat să se opună acestui îndemn, şi a zis, "Habar nu am ce vrei să spui! Nu există nimic altceva decât întuneric." În cele din urmă, Peştera a fost însă convinsă să iasă afară. A fost atât de uimită la vederea luminii aşternute pretutindeni, nepătate de nici o umbră, cât de mică! S-a simţit cumva ciudat şi atât de fericită!
După ce s-a obişnuit cu bucuria luminii, Peştera şi-a dat seama că aceasta venea dinspre Soare, aşa că i-a zis acestuia, ""Vino cu mine, şi îţi voi arată întunericul!"
Soarele nu a putut să nu o întrebe, "Ce este întunericul?"
Peştera nu a putut să îi explice, şi i-a spus, "Vino, şi ai să vezi."
Într-o zi, Soarele a acceptat această invitaţie. În vreme ce intra în Peşteră, i-a zis acesteia, "Arată-mi întunericul!"

Razele Soarelui pătrundeau însă peste tot. Nu era nici o pată de întuneric!

...si maine este o zi...
01-21-2016 09:49 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #207
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Deşertăciunea lumii
Poveste cu tâlc

În adâncurile junglei, în preajma unei peşteri, Narada a rupt o creangă zdravănă dintr-un copac şi a început să-i ascută un capăt cu o piatră ascuţită.
"A trecut un an," şi-a spus el. "Am stat la intrarea în această grotă vreme de patru anotimpuri!"
După ce şi-a făurit suliţa, s-a dus la intrarea în peşteră şi a strigat din răsputeri, "Hei, scroafo!"
Nu a primit nici un răspuns.
Narada a înaintat în peşteră şi a zărit o scrofa care îşi alăpta cei cinci pui.
"Este timpul să pleci," i-a spus răspicat Narada.
Scroafa şi purecelusii nu au luat seama la cuvintele sale.
Narada şi-a agitat cu gesturi ameninţătoare suliţa ascuţită, aşa că purceii s-au ridicat în picioare şi au zbughit-o guiţând din grotă, însă scroafa a rămas pe loc.
"Nu am să plec de aici," a glăsuit ea. "De ce mi-ai alungat familia? Îmi iubeam copiii atât de mult! De ce mi-ai făcut asta, om crud, fără inimă?"
"Ieşi afară din peştera," nu s-a dat bătut Narada.
"Nu," a venit prompt răspunsul. "Lasă-mă în pace. Nu am făcut nimănui nici un rău. Vreau doar să rămân în această grotă până la moarte."
"Fie precum îţi doreşti," i-a replicat Narada, apoi şi-a azvârlit suliţa către porc şi i-a sfârtecat burta. Scroafa a urlat de durere. Sângele ei s-a adunat baltă pe pământ.
"De ce?" i-a reproşat scroafa. "De ce ai făcut asta?" A mai guiţat odată şi a rămas fără suflare.
Narada a căzut în genunchi, cu faţa inundată de lacrimi. Şi-a amintit cum, cu un an înainte, stătuse la intrarea în peşteră vorbind cu zeul Vishnu.
"Cum crezi că se poate elibera omenirea vreodată din ciclul nesfârşit al naşterii şi morţii?" îi spusese lui Vishnu.
Vishnu surâsese. "Conştiinţa divinităţii, poziţia mea divină este atât de împlinitoare întrucât e foarte îndepărtată de realitatea materială, de deşertăciunea lumii."
"Bine," îi răspunsese Narada, "dar atunci când oamenii au dat de gustul materiei, a deşertăciunii lumeşti, cum te mai poţi aştepta să-şi dorească ceva mai mult?"
Vishnu se cufundase o vreme în tăcere. În cele din urmă, vorbise, "Este posibil ca iluzia realităţii materiale, ca ataşamentul faţă de deşertăciunea lumii să aibă o prea mare putere. Nu sunt însă sigur de asta."
"De ce nu încerci asta pe pielea ta?" îi zisese Narada cu o tentă de mânie în glas.
"Foarte bine," spusese Vishnu, "mă voi transforma într-un porc şi îmi voi întemeia o familie."
"Cum?" exclamase şocat Narada.
"Voi trăi un an în această peştera ca şi un porc,'' îi explicase Vishnu. "După un an vei veni şi mă vei scoate de aici. Dacă voi refuza să plec, va trebui să mă ucizi."
"Preaslăvite!" a murmurat îngrozit Narada, "Te rog, nu..."
Fusese însă prea târziu. Vishnu se preschimbase deja într-o scroafă care nu întârziase să-l alunge furioasă pe Narada din grota sa.
Acum, după un an, Narada plângea aplecat peste leşul aceleiaşi scroafe.
Chair atunci când amarul era pe cale să-l copleşească întru totul, a simţit o mână pe umărul sau. S-a întors şi l-a văzut pe Vishnu, înălţat deasupra lui, zâmbind şi radiind de mulţumire.
"Îţi mulţumesc, Narada," i-a zis Vishnu. "Eram atât de fericit ca scroafa încât nu mai ştiam cine sunt cu adevărat. Deşi m-a durut şi m-a înspăimântat, suliţa aruncată de tine în pântecul meu m-a eliberat de iluzia că eram satisfăcut fiind doar un porc."
"M-a durut să fac lucrul ăsta," i-a spus Narada. "Nu am vrut să te rănesc."

"Mă răneşte, de asemeni, să aduc suferinţă copiilor mei, oamenilor mei," a mărturist Vishnu. "Dar aşa trebuie să fie. Aşa cum ai văzut, chiar şi iluzionarea mea, ataşamentul meu faţă de deşertăciunea lumii a avut o prea mare putere!"

...si maine este o zi...
02-25-2016 09:43 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #208
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Poveste de Osho:
Diogene şi regele

Diogene trăia dezbrăcat, gol puşcă, şi era un bărbat foarte viguros. Patru tâlhari care răpeau oameni pentru a-i vinde în piaţa de sclavi s-au gândit, "Acest om ar putea fi o pradă tare preţioasă, am putea să luăm pe el o mulţime de bănet. Am vândut mulţi sclavi până acum, dar nici unul nu era atât de puternic, frumos şi tânăr. Putem obţine pentru el orice preţ am cere şi ar putea avea loc o licitaţie crâncenă în piaţă atunci când l-am sui pe piedestal pentru vânzare. Cu toate astea, "şi-au zis ei, "noi patru nu suntem îndeajuns pentru a-l prinde. Poate să ne omoare pe toţi de unul singur!"
Diogene a auzit ce puneau la cale. Stătea pe marginea răului, bucurându-se de briza răcoroasă a serii sub un copac, iar spatele acestuia cei patru îşi discutau cu înfierbântare planul. El le-a spus, "Nu vă fie frică. Veniţi încoace! Nu trebuie să va fie teamă că v-aş putea ucide! Nu am omorât niciodată nici măcar o muscă. Şi nici nu trebuie să va îngrijoraţi că mă voi lupta cu voi, că mă voi împotrivi vouă. Nu mă lupt cu nimeni şi nu mă împotrivesc faţă de nimic. Vreţi să mă vindeţi ca sclav?"
Stânjeniţi, temători, tâlhării au îngăimat, "Aşa ne gândeam. Suntem atât de săraci... Dacă ai dori, dacă ai binevoi..."
El le-a zis, "Desigur că doresc. Dacă aş putea să vă scap cumva de sărăcie, aş fi tare bucuros!"
Aşadar, cei patru au scos la iveală nişte lanţuri, însă Diogene le-a poruncit, "Aruncaţi-le în râu! Nu este nevoie să mă înlănţuiţi. Voi merge înaintea voastră. Nu am credinţa că pot scapă de ceea ce îmi este sortit. De fapt, sunt foarte încântat de ideea de a fi vândut, a sta pe un piedestal înalt, în timp ce sute de oameni se străduiesc să mă cumpere. Sunt dornic să fiu obiectul unei licitaţii. Vin cu voi de bună voie."
Spaima tălharilor a crescut şi mai mult. Acest om nu era numai puternic şi frumos, dar părea să fie şi nebun şi, deci, foarte periculos! Nu mai aveau însă cale de întoarcere! Diogene i-a avertizat, "Dacă încercaţi să o luaţi la goană şi să mă lăsaţi baltă, va riscaţi vieţile! Urmaţi-mă cu toţii. Puneţi-mă la licitaţie!"
Vrând-nevrând, l-au urmat. Vruseseră să îl răpească, dar el mergea bucuros, de bună voie, înaintea lor! Diogene i-a liniştit iarăşi, "Nu va fie frică! Nu vă voi părăsi. Mi-aţi dat o idee nemaipomenită, aşa că va sunt recunoscător. Îmi asum responsabilitatea de a merge la piaţa de sclavi. Puneţi-mă la licitaţie!"
"Ce fel de om este ăsta?" s-au minunat ei. Nu mai puteau însă să dea cu nici un chip înapoi, aşa că l-au urmat. Atunci când a fost dus pe piedestalul înalt din piaţa de sclavi, astfel încât să poată fi văzut bine de toată lumea, s-a instalat o linişte mormântală. Putea fi auzit chiar şi un ac căzând pe pământ!
Oamenii nu zăriseră niciodată un trup atât de bine proporţionat, atât de frunos, atât de puternic încât părea să fie făcut din oţel.
Înainte ca cel care conducea licitaţia să apuce să spună vreun cuvânt, Diogene a declarat, "Ascultaţi-mă! Aici se află un stăpân ce poate fi vândut oricărui sclav, întrucât aceşti oameni, însoţitorii mei au nevoie de bani. Aşadar, înainte să înceapă licitaţia, ţineţi minte că sunteţi pe cale să vă cumpăraţi un stăpân!"
A fost cumpărat de un rege. Desigur, îşi putea permite şi a oferit mereu tot mai mulţi bani în timpul licitaţiei. Mulţi oameni erau interesaţi de Diogene, dar, în cele din urmă, cei patru tâlhari au primit de la rege o sumă imensă, cu mult mai mare decât fusese dată vreodată la piaţa de sclavi. Diogene le-a spus, "Suntei mulţumiţi acum? Puteţi pleca, eu voi merge cu acest sclav."
Pe drumul spre palat, în vreme ce călătoreau într-un car, regele l-a întrebat pe Diogene, "Eşti cumva nebun, scos din minţi? Gândeşti că eşti un stăpân? Eu sunt rege şi tu mă vezi ca şi sclav?"
Diogene i-a răspuns, "Da, însă nu sunt nebun, tu eşti. Ţi-o voi dovedi de îndată." Pe un loc din spatele carului se afla regina. Diogene a zis, "Regina ta este interesată de mine, a terminat-o cu ţine. Este periculos să-ţi cumperi un stăpân!"
Regele a rămas înmărmurit. Desigur, nu se putea compara ca fizic cu Diogene. Şi-a scos sabia din teacă şi şi-a întrebat regina, "Este adevărat ce spune? Dacă îmi mărturiseşti adevărul, vei rămâne în viaţă, iţi jur! Însă, dacă mă minţi, şi voi afla asta mai târziu, îţi voi tăia capul!"
Tremurând de frică, regina a recunoscut, "Este adevărat. Faţă de el tu nu eşti decât o piticanie, nu însemni nimic. Sunt fermecată, atrasă de el. Acest om are un fel de magie. Tu eşti un biet bărbăţel faţă de el. Acesta este adevărul."
Regele a oprit de îndată carul şi i-a spus lui Diogene, "Coboară, te eliberez. Nu-mi doresc un astfel de risc în palatul meu."

Diogene i-a zis, "Îţi mulţumesc. Sunt un om care nu poate fi făcut sclav din simplul motiv că nu dau înapoi de la nici un fel de responsabilitate pe care mi-o asum. Nu i-am lăsat pe cei patru tâlhari să se simtă vinovaţi; nu ei m-au dus la piaţa de sclavi, ci am venit de bunăvoie. Ei trebuie să se simtă îndatoraţi faţă de mine. Iar acesta este carul tău. Dacă vrei să mă dau jos din el, este perfect pentru mine. Nu sunt deloc obişnuit cu carele, picioarele îmi sunt îndeajuns de puternice. Sunt om dezbrăcat, gol-goluţ, iar un car din aur nu mi se potriveşte."

...si maine este o zi...
03-13-2016 08:36 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #209
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
Poveste de Osho: Ştiam că vei sosi!

Viaţa este frumoasă numai când există dragoste. Dragostea are o valoare mai înalta decât viaţa... o valoare mai mare decât viaţa.
Viaţa poate fi sacrificată pentru dragoste, dar dragostea nu poate fi sacrificată pentru viaţă.
Leslie Weatherhead ne spune această poveste din cel de-al doilea război mondial...
Doi soldaţi erau uniţi de o mare prietenie. Într-o seară, unul dintre ei s-a întors în tranşee şi a descoperit că prietenul său nu revenise. Pe front fuseseră ucişi mulţi oameni, aşa că fost străbătut de temerea că şi prietenul său putea fi mort.
Şi-a întrebat camarazii, şi cineva i-a spus, "Nu ştim sigur dacă a murit, dar era rănit atât de tare încât i-ar fi fost imposibil să se întoarcă în tranşee. Până acum cred că şi-a dat duhul."
Se înnoptase cu totul iar inamicii continuă să tragă rafale nimicitoare de mitralieră, dar soldatul voia să plece şi să-şi caute prietenul.
Ofiţerul i-a spus, "Nu face asta, este o prostie!", el nu i-a ascultat însă vorbele şi a plecat.
Era foarte greu de înaintat prin întuneric şi mii de cadavre erau împrăştiate peste tot.
Soldatul a căutat, şi a tot căutat şi, spre miezul nopţii, a revenit purtând în spate trupul prietenului său mort. El însuşi era rănit groaznic, mortal... nu avea cum să supravieţuiască.
În clipa în care a ajuns în tranşee, s-a prăbuşit pe jos împreună cu corpul prietenului său.
Ofiţerul a venit la el şi i-a zis, "Ţi-am spus că era o prostie! Nu a meritat să faci asta. Uită-te în ce hal ai ajuns. Prietenul tău este mort, iar tu eşti pe moarte!"
Bărbatul muribund şi-a deschis ochii şi a răspuns, "Ba a meritat să fac asta pentru că, atunci când l-am găsit, el s-a uitat la mine şi mi-a spus, "Jim, ştiam că vei sosi."
Viaţa poate fi sacrificată pentru dragoste, merită asta.
Noi am fost învăţaţi însă chiar contrariul: sacrifică orice doar pentru a trăi; pentru a supravieţui, sacrifică orice.
Eu te învăţ contrariul: pentru a fi iubit, sacrifică orice.

Sursă: Osho / Binecuvântaţi sunt ignoranţii: Un jurnal Darshan

...si maine este o zi...
04-03-2016 07:31 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Old DG Offline
Moderator
*****

Posts: 5,948
Joined: Jul 2007
Reputation: 4
Post: #210
RE: Vitamine...pentru suflet...(Humberto A.Agudelo C)
În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, orice inferioritate şi orice superioritate dispare

Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparație. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna undeva, pe o treaptă din mijlocul unei scări. Scara e cumva asemenea unui cerc, unei roți, pentru că nimeni nu ajunge la capătul ei. Fiecare e blocat undeva la mijloc. Cineva e întotdeauna mai sus decât tine, iar asta te ofensează și te menține într-o stare de luptă prin toate mijloacele posibile. Succesul îți va da toate drepturile, insuccesul îți va dovedi că ai greșit. Prin urmare, ceea ce are importanță e succesul, iar pentru a-l atinge, orice mijloc e permis. Gândești că nu trebuie să-ți pese de mijloacele prin care-l atingi și, de fapt, așa e, nimănui nu-i pasă. Ținta e să urci cât mai sus pe scară. Problema e că niciodată nu vei ajunge la vârful ei. Mereu va fi cineva deasupra ta și, oricine ar fi, va crea în tine invidie, pentru că el a reușit și tu nu.

Atunci de ce nu poți sări de pe scară? De ce nu poți ieși din cerc? În privința asta, societatea a fost foarte abilă. Ea și-a rafinat metodele de-a lungul miilor de ani: întotdeauna cineva e mai jos decât tine și asta îți dă satisfacții incredibile. În același timp, întotdeauna cineva e deasupra ta, ceea ce creează în tine invidie, nefericire, suferință, umilință. În timp ce celălalt continuă să se miște în sus, tu te-ai oprit. Aceasta te face să te simți fără sens, nefolositor, o umbră pe pământ și nimic mai mult. Acum ar fi cazul să sari de pe scară și să le spui celor din fața ta să meargă unde vor. Dar nu sari, pentru că mai există o mulțime de oameni și sub tine. Aceasta îți va da o mare mulțumire, sentimentul că ai întrecut atâția alți oameni; că nu ești chiar fără valoare. Oamenii plasați sub tine sunt destui pentru a-ți dovedi asta. Acum ești într-o dilemă: de câte ori te uiți în sus, te simți rău; de câte ori te uiți în jos, te simți excelent. Cum ai mai putea sări de pe scară? Sărind de pe ea, ai rămâne singur. Nimeni n-ar mai fi deasupra ta și nimeni dedesubtul tău. Aici, pe scară, ești cu toată lumea, ești o parte a societății, a culturii, a civilizației – și e doar o chestiune de oarecare efort din partea ta pentru ca oamenii să ajungă să-ți spună: „Bravo, continuă! Nu fi deprimat, fii optimist! Succesul e aproape”.

În copilărie, părinții ne spun: „Uită-te la băiatul vecinilor – a ieșit primul la școală, la liceu, la facultate…” Total greșit! Să urmărim o logică simplă: dacă nu te simți inferior, nu te poți simți superior și invers. Amândouă merg împreună. Dacă înlături unul din aceste sentimente, nu-l poți păstra pe celălalt. Dacă nu te simți superior în fața unora, cum ai putea să te simți inferior în fața altora? Te poți simți doar tu însuți.
[…] Da, e posibil ca într-un domeniu să știi tu mai mult, iar altcineva, mai puțin. Într-un domeniu poți fi mai talentat, iar în altul, altcineva. Acest lucru ne arată doar că oamenii sunt unici, că au calități și abilități diferite. Fiecare om are individualitatea lui proprie și nu poate fi comparat cu altul.

N-am crezut niciodată despre cineva că mi-e inferior; n-am crezut niciodată despre cineva că mi-e superior. Eu sunt eu, tu ești tu. Comparația n-are sens. Dar toți copiii sunt împinși în competiție, și astfel, e firesc să te compari cu alții, iar invidia să apară, dacă cineva reușește și tu nu, dacă cineva obține un lucru pe care tu nu poți să-l obții. Așadar, ai fost învățat de mic să te vezi inferior cuiva, sau superior altcuiva, astfel încât, acum îi judeci în permanență pe oameni ca inferiori sau superiori, ca buni sau răi, ca cinstiți sau necinstiți, în raport cu tine. Nu judeca! Orice om e doar el însuși. Acceptă-l așa cum e, dar nu uita că acest lucru e posibil numai dacă te accepți și pe tine așa cum ești.

Răspunsul pentru cel care mă întreabă dacă invidia ne îndepărtează de noi înșine este DA. Prin comparație, ai mers prea departe, în ambele direcții. Într-o parte sunt cei superiori ție, iar într-alta sunt cei inferiori ție – tu ești între. Nu mai ai timp să te vezi pe tine însuți. Lupți în permanență pentru a-i lua locul celui care este deasupra ta și, în același timp, îl împingi în jos pe cel de sub tine, pentru că încearcă să-ți ia locul. Iar el te trage de picioare, la fel cum tragi și tu de picioarele altcuiva. E un lanț straniu, în care fiecare trage de picioarele celuilalt, și toți sunt în pericol de a fi răniți.
Dacă sunteți invidios în competiția cu lumea din jurul vostru, cum puteți ajunge la voi înșivă? Lumea e atât mare, sunt atâția oameni în ea, și voi intrați în competiție cu toata lumea! Cineva are un chip frumos, cineva are un păr bogat, cineva are un trup bine proporționat, cineva are un intelect foarte dezvoltat, cineva e pictor, cineva e poet… Cum vă puteți descurca? Toate acestea și voi singuri în această competiție? Veți înnebuni! Și asta se întâmplă, de fapt, cu toată umanitatea.

Înlăturați competiția, înlăturați invidia! E absolut fără sens. E un mijloc de tortură, astfel încât să nu puteți fi niciodată voi înșivă.
Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul e neacceptarea faptului că fiecare e unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie. Şi din acest lucru nu rezultă nici o comparaţie. Noi nu le-am permis oamenilor să se accepte pe ei înşişi aşa cum sunt. În clipa în care te accepţi aşa cum eşti, fără nici o comparaţie, orice inferioritate şi orice superioritate dispare. În acceptarea totală de sine vei fi liber de aceste complexe de inferioritate sau superioritate. Altfel, vei suferi toată viaţa.

Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul Univers. Bucură-te şi savurează acest lucru!

Osho

...si maine este o zi...
04-10-2016 06:54 AM
Visit this user's website Find all posts by this user Quote this message in a reply
Post Reply 


Possibly Related Threads...
Thread: Author Replies: Views: Last Post
  Legendele palatului: doi bărbaţi pentru o soartă Dodo 12 12,828 06-23-2012 12:02 PM
Last Post: Soseono
  [split] Povesti de Suflet Old DG 0 1,678 11-20-2010 10:11 AM
Last Post: Old DG
  Povesti de Suflet Old DG 9 4,583 09-19-2010 07:43 AM
Last Post: Old DG
  Poezii de suflet Dodo 16 12,815 08-07-2010 08:49 PM
Last Post: Miki
  Povesti de suflet Old DG 1 1,691 05-15-2010 08:59 AM
Last Post: Old DG
  Dansez pentru tine Dodo 18 7,523 05-08-2010 12:24 AM
Last Post: Dodo

Forum Jump:


User(s) browsing this thread: