Pâinea de grâu era considerata, de aceea, un produs de lux, fapt transpus în mentalul colectiv prin interdictia de a arunca pâinea la gunoi. ”Pâinea nu se arunca niciodata, oricât de veche ar fi, iar interdictia este dublata de precepte religioase: se spune ca pâinea e de la Dumnezeu, ca ne-a fost data de Mântuitorul nostru Iisus Cristos, motiv pentru care nu se arunca nici o bucatica. Daca se usca, se da la porci sau, înmuiata, la gaini, dar niciodata nu se arunca”, reda Camelia Burghele din marturiile culese de la batrânii satelor salajene.
În traditia populara, aluaturile rituale, folosite în biserica, intra exclusiv în sarcina femeilor pure, adica a celor care nu au raporturi sexuale: femeile batrâne si vaduvele. ”Murdaria, receptata ca opusa nu doar fizic, ci si simbolic, puritatii, provine, într-o mare masura, din manifestarea sexualitatii”, explica etnologul, apreciind ca aceasta conditionare morala este conectata, la nivelul mentalitatii folclorice, la capacitatea acelei femei pure de a ordona lumea, de a reintegra lucrurile în armonia arhetipala, sau, altfel spus, la eficacitatea actului ritual benefic.