Oamenii de stiinta de la Universitatea Columbia au constatat ca practicarea unei religii sau spiritualitatea unei persoane este asociata cu un cortex mai gros, ceea ce ofera mai multa rezistenta creierului împotriva depresiei. Cu ajutorul tehnologiei moderne s-a putut observa ca tot ceea ce gândim sau credem se reflecta si din punct de vedere fizic la nivelul creierului, noteaza wwrn.org (Worldwide Religious News).
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, specialistii au realizat un studiu pe un esantion de 103 persoane, cu vârste cuprinse între 18 si 54 de ani. Subiectii au fost intervievati în legatura cu importanta pe care o aveau pentru ei religia si spiritualitatea si cât de des mersesera la biserica în ultimii cinci ani. În acelasi timp, creierul lor a fost monitorizat si scanat, pentru a vedea cât de gros sau de subtire era cortexul. În acest fel, savantii au observat ca persoanele religioase sau spirituale aveau cortexul mai gros decât celelalte. Mai mult, s-a constatat ca în zonele în care persoanele cu un risc crescut de depresie aveau cortexul mai subtire, cele religioase îl aveau mai gros. Cortexul cerebral e compus în întregime din materie cenusie si se distinge prin cutele sale caracteristice. Este stratul extern al creierului, care acopera cele doua emisfere.
Si oamenii de stiinta de la Auburn University (SUA), si cei de la Institutul national american pentru sanatate au cercetat daca se pot cunoaste convingerile religioase ale unei persoane doar privindu-i creierul. În studiul lor, aparut în publicatia „Brain Connectivity”, specialistii arata ca au vrut sa afle daca anumite conexiuni dintre diferitele zone ale creierului sunt diferite la credinciosi si la atei. Rezultatul?! „Credinta religioasa este un atribut uman unic, existent în diferitele culturi din lume, chiar si la cele care au evoluat independent, cum ar fi mayasii din America Centrala si bastinasii din Australia”, a afirmat Gopikrishna Deshpande, autorul principal al studiului, într-un comunicat citat de agentiile de stiri straine.
Altfel spus, cercetatorii au vrut sa vada daca retelele cerebrale pot contribui la credinta unei persoane. Experimentul a aratat ca activitatea cerebrala propriu-zisa nu difera cu adevarat între credinciosi si atei, ci exista o diferenta semnificativa în felul în care comunica anumite regiuni ale creierului. Asadar, credinta în Dumnezeu nu este doar o chestiune neurologica, ci o combinatie de factori biologici si sociali. taifasuri