Patriarhia, Presedintia, Ministerul Culturii, si toate institutiile cu obligatii si mijloace în domeniul conservarii valorilor nationale ar trebui sa intre în alerta. A vorbi despre patriotism, identitate culturala, „mîndrie“ autohtona si a lasa de izbeliste asemenea monumente e o specie grava de ipocrizie si iresponsabilitate.
Calatorind prin tara de la un locas de cult la altul, nu dai numai peste reusite coerente si peste splendori iradiante. Nu te poti astepta sa parcurgi, fara intermitente, un paradis compact. Alaturi de minuni euforizante, dai si peste netrebnicii, gafe de gust, lacune culturale si profesionale, vulgaritate si „fineturi” mitocanesti (pe scurt, kitsch-uri de toate soiurile si calibrele): biserici noi cu „experimente” arhitecturale îndoielnice, daca nu direct aiuritoare, restaurari si repictari asasine, alaturari de obiecte si acareturi incongruente, excese pompoase laolalta cu neglijente penibile, deraieri iconografice, „originalitati” ieftine, mofturi…
Confruntat cu astfel de „experiente”, sunt de parere ca Patriarhia Româna ar trebui sa-si faca o prioritate din instituirea unui departament înauntrul administratiei sale, care sa se ocupe de aspectul vizual al mediului nostru bisericesc. Nu ma gîndesc la un tiranic birou de „cenzura”, ci la o operatiune de asanare cuviincioasa a spatiului religios, la adoptarea unui set de criterii, de natura sa devina un reper pentru toti cei care amenajeaza ambianta cotidiana a vietii duhovnicesti, care au în grija înfatisarea cladirilor, a chiliilor, a muzeelor, a cimitirelor, gradinilor si atelierelor mînastiresti.