Pe urmele Sfântului Nicodim

Mânastirea e micuta, ai putea sa o tii în pal­mele facute caus. Pare facuta din coca, fra­mântata cu mâinile si batuta cu palma pe zidurile vechi de sute de ani. Dar imediat ce patrunzi în biserica, ramâi uimit. Patinata usor, de lumina de­li­cata strecurata prin ferestrele înguste, ti se dez­valuie în fata o comoara, una dintre cele mai fru­moase fresce din Tara Româ­neas­ca. Catape­teas­ma de piatra, cu vrejurile ei de un rosu stins, cu sfintii blânzi si cuminti ca niste copii, e o fe­reastra spre gradina raiului, de care ne e dor tutu­ror si spre care tânjim întreaga viata.
Minunea aceasta de piatra si culoare, îmbal­samata în miresme si umbre, a fost ridicata la sfâr­situl secolului al XVII-lea de Lupu Buliga, un capitan al lui Matei Basarab. Dar radacinile ei sunt mai vechi si coboara prin timp pâna la Nicodim de la Tismana, acel sfânt vlah nascut la sud de Dunare, care a venit în Tara Româ­neas­ca de la Muntele Athos mistuit de o vedenie care-i cerea sa ctitoreasca, în partile noastre, o mânasti­re lânga un suvoi de ape. A ales salba­ticiile Mehe­dintiului. A zidit mai întâi Vodita, iar apoi s-a îndreptat spre To­polnita si, în cele din urma, s-a asezat la Tismana, unde a si trecut la Dom­nul.
S-au scurs aproape sapte veacuri de la ctito­riile sale, dar credinta însamântata în sufletul me­hedin­tenilor rodeste, bogat, si azi. Ca sa întelegem le­ga­tura ­aceasta dintre Sfântul Nicodim si oltenii din Mehedinti, l-am luat drept sfetnic pe parintele Pavel Nicolaescu, staretul Mânastirii Topolnita, vietuitor aici de aproape treizeci de ani. Un calugar blând, cu fata luminoasa si barba argintata, care le-a înteles mehedintenilor taini­tele inimilor. formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.