Tovarasu’ Dan Ilie Ciobotea, stii ce-i asta: „Ati merita sa adunam tot satul aici, sa va violeze, sa vedeti ce înseamna un viol”? Ma-ndoiesc ca ai, cu adevarat, habar. M-am întrebat de multe ori de ce tocmai în cele mai grele si nelinistite momente ale noastre, ale credinciosilor din tarisoara asta declarata în majoritate ortodoxa, cel pe care ar fi trebuit sa-l simtim alaturi poate la fel de mult ca pe Dumnezeu a fost de negasit.
Ma întreb unde-i preafericitul neamului, când o bucata din tara pe care el ar fi trebuit s-o pastoreasca omeneste, dupa legile Domnului, e facuta bucati de toti politrucii care ne-au condus în ultimii zeci de ani? De toti baronii plimbati acum de la o puscarie la alta. De toti ministrii si de toti intelectualii din fruntea tarisoarei, care au gasit mereu aceeasi singura solutie pentru acea bucata de tara: s-o lase sa moara de foame, s-o lase sa se zbata în saracie, s-o îndobitoceasca voit, sa scoata din ea si ultima farâma de judecata lucida, ultima farâma de credinta în bine, s-o aduca în halul acela de disperare în care s-o poata controla pâna la ultima firimitura de pâine. Aceeasi unica solutie care lor, politrucilor, le-a asigurat, zeci de ani, bani, voturi si putere.
M-am întrebat unde-i tovarasu’ Dan Ilie Ciobotea, omul acela în carne si oase, înfasurat în straiele lui batute cu aur, care ar fi trebui sa stie mai bine decât niste parinti, frati, psihologi, politisti, judecatori, jurnalisti, experti de toate felurile, decât noi toti la un loc cum se alina durerile unor suflete. Cum se domoleste o violenta infiltrata deja prea adânc în unele minti. Cum se aduce linistea într-un colt de tara, în care ne-am înghesuit cu milioanele, de câteva zile, aruncând judecati corecte sau nu. Un colt de tara care acum, într-un moment rascolitor, ar avea nevoie sa vada calea buna. Ar avea nevoie de liniste, de alinare, de îndrumare. Ar avea nevoie sa judece drept, sa scape de ura, de razbunare, de suferinta. Ar avea nevoie, poate mai mult decât orice dreptate lumeasca, sa-L vada pe Dumnezeu.