Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

„Relatia autentica cu celalalt este una neaparat directa“

Fenomenul pe care îl reprezinta reteaua de socializare Facebook este astazi o realitate de necontestat. Psihologi si sociologi din toata lumea fac studii pentru a identifica impactul acestui mod de socializare în spatiul virtual asupra relatiilor interpersonale. Nevoia de a fi în mijlocul oamenilor, de a fi vazut si apreciat de ceilalti, nevoia de prietenie si de socializare sunt cele mai serioase motive pentru înregistrarea pe Facebook. Însa globalizarea relatiilor ne face persoane mai bune, ne conecteaza la taina celuilalt?

Când iese din bratele familiei, tânarul intra într-o realitate sociala, religioasa, economica, în care trebuie sa-si aleaga niste jaloane si sa le urmeze, pentru a putea relationa cu aceasta realitate. În momentul în care face mai greu fata acestei realitati, se refugiaza într-un spatiu virtual, unde comunicarea este la îndemâna, dar aceasta nu poata sa-l întareasca pe el în statura sa de om. lumina

Exit mobile version