Au trecut 35 de ani. Pentru cei ce au trait pe viu cutremurul din 1977, imaginea este inca vie. Un vuiet ingrozitor, pereti scrasnind sinistru intr-o noapte calduta de martie, voci disperate ce implorau ajutor, lacrimi. Multi nu au trait seismul si au senzatia ca relatarile despre 4 martie 1977 este o poveste peste care timpul a asternut o mantie de praf. Uitam mereu ca Romania este o tara cu potential seismic ridicat, ca zona Vrancea este activa si ca un cutremur asemanator celui din 1977 va veni cu siguranta. Cum nu exista inca o metoda de alerta stiintifica, o predictie care sa ne lase timp sa ne protejam singura sansa este sa extragem din marturii ce ne poate ajuta. Animalele sunt singurele ce au un simt aparte si chiar maidanezii ce astazi ne incurca pe strazi, “maine” ne pot salva. Stapanii necuvantatoarelor au relatat deseori despre un comportament straniu al cateilor in caz de seism dar nu putine sunt marturiile despre pesti ce sar in acvariu, pasari agitate care tipa fara motiv, pisici care sar si zgarie desi altadata torceau pe un fotoliu, catei ce se zbat sa iasa afara din locuinta.
In 1977, barbatii in toata firea, femei si copii se luptau cu disperare sa traiasca. Providenta le-a oferit multor romani o a doua sansa la viata, dar au fost multi pentru care 4 martie a fost ultima zi. Daca unii nu paraseau apartamentul ar fi trait, daca nu s-ar fi modificat structura de rezistenta la unele cladiri poate blocul nu ar fi cazut, daca… sunt multi daca. Noi credem in destin insa si destinul il putem modifica daca ne pasa. Nu putem gandi prezentul fara a lua in consideratie trecutul si viitorul. Trebuie sa invatam din greseli si sa nu le repetam.
Comportamentul animalelor inainte de cutremur
UN “CANTEC…”
În ziua de 10 februarie, micutul Andrei-Claudiu împlinea importanta vîrsta de un an. Momentul se cerea celebrat cu toata seriozitatea.
Drept care au “fost “invitati” nasii — familia Giroveanu si fratele, Stefan Badea, împreuna cu sotia.
“A fost adus tortul cu o singura luminare, dar Andrei-Claudiu nu a vrut nici în ruptul capului sa sufle în ea.
Apoi —conform traditiei — i s-a pus în fata o tavita pe care erau mai multe obiecte: o carte un stilou, o bratara, un aparat de fotografiat…
Acela pe care sarbatoritul ar fi pus mîna urma sa fie un indiciu referitor la viitoarea profesie a celui mai tînar membru al familiei Smeu-Badea.
Dar, spre surprinderea tuturor, Andrei-Claudiu nu a vrut sa atinga nimic, izbucnind în hohote de plîns…
In seara zilei de 4 martie 1977, stateam cu fetita mea la televizor, tocmai incepuse un film bulgaresc. Pusica mancase foarte bine, chiar peste masura, si se instalase in fotoliul ei preferat. Era liniste, se auzea doar televizorul. La un moment dat, pisica a tasnit din fotoliu ca din pusca, s-a catarat pe perdelele de la usa balconului, a sarit pe biblioteca, pe dulap. Apoi a inceput sa alerge intr-o goana nebuna prin tot apartamentul, mieunand infricosator, urland chiar.
Era “21 si 21”.
Suna telefonul.
Cineva se duse sa raspunda, dar nu apuca.
Afara, zgomote asurzitoare. Nu puteam sa cred ca este cutremur, parca asteptam sa cada ceva din cer. De fapt, zgomotul venea din pamânt. Pasarile cerului croncaneau sinistru, parca nu mai aveau directie. Era ca într-un film de groaza, se izbeau de noi, iar câinii urlau.
Nu stiam ce vad prin gaura aceea, dar de fapt vedeam bucataria care era cu trei etaje mai jos.
“A fost un cosmar pe care nu as vrea sa-l mai traiesc sau sa-l mai traiasca cineva vreodata.” protv