Vrancea devine tot mai nervoasa. Cutremurele ei, înca mici si perfide, se tin lant ca o dojana continua. Vorba parintelui Danila, din Vrâncioaia, om aprig si hotarât, dincolo de glasul lui blând: „Le-am spus: pocaiti-va, mai! Ca nu stii ce-o fi mâine. Se apropie funia…” spune râzând cu pofta, cu toata gura. „Dar astialalti le spun, ca diavolul: nu vine sfârsitu’ chiar acum. Mai faceti-va de cap!”.
„Aici urmarim datele care ne parvin online sau prin fibra optica din cele sapte locatii, instalate într-un perimetru de vreo doi kilometri. Primim date de la senzori de adâncime, de suprafata, de la seismometru; dar si de la anumiti precursori, de exemplu senzori de infrasunete si senzori magnetici. Mai avem o antena de GPS si un sistem de monitorizare a câmpului electric atmosferic. Ceea ce vedeti este o prima colectare a datelor, care pleaca, în timp real, spre Bucuresti pentru a fi analizate la Institut. Sistemul nostru e unul de receptare si monitorizare”, îmi explica specialistul observatorului.
Îl întreb de seismologi si îmi spune ca, momentan, nu sunt. Unul e cu treaba de serviciu, la Focsani, iar celalat, seful, abia a iesit din schimb. „Dar aici doar se face o centralizare. Nu-i spectaculos. Interesant e sus, în munte, la centrul de la Plostina. Acolo trebuie sa mergi!”. Îl întreb daca e departe. „Vreo sase-sapte kilometri”, îmi spune, apoi se uita la mine, la masina si da un telefon. Seful de la „seismologie” îi e cumatru; în consecinta, îl întreaba daca e cineva „sus”, îl roaga sa-i spuna ca „venim”, ca e cu „cineva de la presa” si „vrea sa vada aparatele”. „Zice ca, dupa cutremurul urmator nu stie daca mai gaseste pe cineva…”, spune iar, râzând. gandul