Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca, din cauza unui accident de circulatie în care au fost implicate 5 autoturisme, traficul rutier a fost deviat de pe autostrada A2 Bucuresti – Constanta prin localitatea Lehliu. Accidentul s-a produs la kilometrul 103 al autostrazii, pe sensul de mers catre Bucuresti. Potrivit primelor informatii, s-ar parea ca o persoana a fost ranita.
“Atragem atentia conducatorilor auto sa manifeste prudenta sporita la volan si sa respecte indicatiile politistilor rutieri prezenti la fata locului”, precizeaza Politia Româna.