Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

„Accidentul aviatic ne-a umplut ochii de lacrimi si inimile de tristete“

Localnicii si autoritatile din comuna Horea, judetul Alba, au amplasat o cruce de lemn la locul unde s-a produs luni tragedia aviatica în urma careia doua persoane au murit si alte cinci au fost ranite. IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a transmis un mesaj de compasiune. Supravietuitorii si salvatorii acestora vor fi decorati.

O troita a fost amplasata ieri de catre satenii din Horea, comuna pe raza careia s-a produs luni accidentul aviatic din Muntii Apuseni, în memoria celor doua victime care si-au pierdut viata – pilotul Adrian Iovan si sublocotenentul Aurelia Ion, ofiter-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti.

La locul tragediei a fost oficiata si o slujba religioasa de catre parintele Sorin Trif, din Parohia Trifesti, Protopopiatul Câmpeni. „Am facut o ectenie pentru morti si o rugaciune pentru sfintirea troitei care aminteste de tragicul eveniment. Locul a fost stropit cu agheasma“, a spus parintele Sorin Trif, care a adaugat ca s-au facut toate cele îndatinate pentru cei care si-au pierdut viata.

Troita amplasata urmeaza sa fie consolidata atunci când se vor încheia anchetele derulate de autoritati, iar în vara, la sase luni, urmeaza sa se oficieze slujba Parastasului, dupa cum a mentionat pr. Sorin Trif. Parintele a adaugat ca troita a fost realizata si amplasata la locul tragediei la initiativa localnicilor si a autoritatilor din comuna Horea. lumina

Exit mobile version