În 1987, doctorul Edward Taub a desfaurat un experiment cu pacienti afectati de atacuri cerebrale. În general, dupa un atac cerebral care afecteaza o portiune din creier, pacientii pierd total sau partial functia ce corespundea zonei corticale afectate. Unii dintre ei nu pot vorbi, altii nu mai pot misca un brat, în functie de locul afectat de atacul cerebral.
Pacientii acestui experiment au fost alesi cu grija, dintre cei care supravietuisera unui atac cerebral si care mai aveau abilitatea de a-si misca foarte putin bratul afectat. Ei au luat parte la un exercitiu de terapie a miscarii induse prin constrângere. Timp de 14 zile, în cea mai mare parte a timpului, lor le-a fost imobilizat bratul sanatos.
În acest timp, ei au fost ajutati sa-si foloseasca bratul afectat de paralizie în activitati, jocuri, miscari obisnuite ale mâinii la mese sau în manipularea unor lucruri. În situatia în care pacientii nu puteau face miscarile, mâna lor ajutata de asistenti executa sarcinile alese.
Potrivit paradigmei medicale acceptata la acea vreme, sansele de recuperare a capacitatii de miscare erau nule. Neuronii afectati de atacul cerebral nu aveau cum sa revina în functie, iar activitatea motorie propriuzisa nu putea fi preluata de alti neuroni, pentru ca ariile corticale erau considerate fixe, rigide. Lumea medicala a fost surprinsa! În 10 zile pacientii au recuperat în mare parte functionalitatea bratului afectat de paralizie! Lumina