Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

BEATIFICAREA UNUI SFÂNT ROMÂN. Marturii din închisoarea în care a murit Monseniorul Ghika: „Îl puneau la zid si îl împuscau cu gloante oarbe”

„Pentru a începe sa-l întrezarim pe Dumnezeu, trebuie sa ne fi pierdut deja pe noi din vedere”, este gândul Monseniorului Vladimir Ghika pentru ziua de 31 august. La aproape 60 de ani de la moartea lui într-o închisoare comunista, într-o zi de 31 august 2013 el va fi beatificat la Bucuresti în prezenta a peste 8.000 de oameni din întreaga lume.

Vladimir Ghika a murit în închisorea comunista de la Jilava, la 16 mai 1954, la vârsta de 80 de ani, nerenuntând nicio clipa la credinta lui în Hristos, în ciuda batailor crunte si a terorii la care a fost suspus în perioada 1952-1954 de catre comunisti.

Monseniorul Ghika avea aproape 79 de ani atunci când a fost arestat de comunisti, la 18 noiembrie 1952, pentru ca a sustinut comuniunea cu Roma a Bisericii Catolice în România. Un an mai târziu a fost condamnat.

Matei Boila a stat împreuna cu monseniorul timp de o luna de zile, dar un alt om ca Vladimir Ghika nici ca a mai întâlnit de atunci. „Un om atât de caritabil nu am întâlnit. Am stat cu multi preoti în închisoare, dar toti erau dispusi sa rezerve un timp pentru meditatie si rugaciune si nu se deranjau de cei din jurul lor. Pe Monseniorul Ghika nu l-am vazut niciodata sa spuna: ‘Lasa, ca acum vreau sa ma rog’. Desi avea numai o jumatate de plamân si abia mai sufla. A fost extraordinar, ne-a învatat atâtea lucruri, avea o dragoste extraordinara”, a mai spus Matei Boila.

Despre canonizarea monseniorului, Matei Boila crede ca nu va dura mult timp pâna când acest lucru se va întâmpla. „Eu demult timp eram în contact cu cei care se ocupau de dosarul de beatificare. El a facut niste miracole, iar canonizarea va merge foarte repede. Exista o serie întreaga de dovezi. Si nu atât miracolul conteaza pentru canonizarea unui om, ci viata lui eroica si sfânta”, marturiseste Matei Boila. gandul

Exit mobile version