E vineri seara. O seara umeda si rece, scaldata într-o ploaie de sfârsit de octombrie, care face întunericul sa para mai patrunzator si mai hâd decât este. Biserica e plina. Suntem împreuna, lipiti, aproape un singur trup, tineri si batrâni, femei si barbati, unii mai cu stare, altii sarmani de-a dreptul, uniti, cu totii, într-o singura chemare. Dinspre altar, vocea parintelui se aude blând, contrastând puternic cu rugaciunea înfricosatoare a Sfântului Vasile cel Mare, ale carei cuvinte izgonesc necuratul: “Te blestem pe tine, începatorul rautatilor si al hulei, capetenia împotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mândrie în întunericul adâncului.”
Fiecare dintre credinciosii care ajung la Biserica Zlatari din Bucuresti au pe suflet o povara sau poarta o bucurie. Vin sa se roage sau sa multumeasca. Pe toti i-a adus aici prezenta nevazuta, dar puternica si ocrotitoare, a Sfântului Mare Mucenic Ciprian, izbavitorul de vraji, a carui mâna se afla în acest lacas, de peste doua sute de ani.
În veacul al XVII-lea, când pe locul Zlatarilor din Sarindar se ridica o micuta biserica de lemn, mahalaua aurarilor si argintarilor greci trebuie sa fi fost plina de viata. Era la un pas de Lipscanii prin care multimea trecea într-o vânzoleala neîncetata, cautând sa traga ori sa manânce la unul din hanurile însirate, la vedere, pe ulita, sa cumpere si sa vânda marfuri de tot felul, sa se plimbe sau, pur si simplu, sa caste gura la ce se mai întâmpla în târg. O lume de târgoveti, aflata în neîncetata miscare, între módele din Apus si din Rasarit, un loc în care miresmele grele si voluptuoase ale Orientului se întâlneau cu aerul proaspat si tare al modernului Occident.
“Eu sunt ardeleanca si am avut multe probleme cu farmecele, dar Dumnezeu m-a ajutat mult prin Sfântul Ciprian. Fratele meu nu a vrut în tinerete sa ia de nevasta fata unei vecine, cu care copilarise. Drept razbunare, ne-a facut vraji la toata familia. Mergea în spatele gradinii si arunca tot felul de necuratii, de pe urma carora s-au betegit toate dobitoacele. Vecina aceasta a noastra i-a facut cel mai mult rau mamicii. De ea s-a «ocupat» cel mai mult, pentru ca stia ca daca o termina pe ea, ne termina pe toti. S-a întâmplat sa o si ia de piept si sa-i spuna în fata: «Tu, nenorocito, ce faci de nu te pot omorî?!» Dar mamica nu a murit, pentru ca e o femeie tare credincioasa, care se roaga foarte mult. Acum are 86 de ani si stie pe de rost Acatistul Rugului Aprins, scris de parintele Daniil Sandu Tudor, si-l spune mereu. Si i-am cusut si eu la haina o cruciulita de la botez, o bobita de tamâie, cu putin carbune, care a ars aici, în altar, si cu rugaciunile Sfântului Ciprian, si pomelnic, duminica de duminica, la Sfânta Liturghie, ne-am izbavit!”
Multe minuni a vazut doamna Eugenia perindându-se prin fata ochilor, în cei peste treizeci de ani, de când slujeste la pangar. “S-a întâmplat de multe ori ca vrajitorii sa pângareasca aghiasma, astfel ca oamenii sa nu se poata folosi de ea. De abia o sfinteam, ca ne si trezeam, dupa niciun ceas, cu necuratii aruncate în vasul cu apa sfintita. Asa am ajuns sa-i punem lacat si un robinet, ca oricine sa-si poata lua aghiasma, dar nimeni sa nu mai poata arunca ceva înauntru.” formula as