Chiar daca în primele secole crestine se poate vorbi de o acceptare generala a botezului copiilor, practica aceasta mai întâmpina si unele retineri. Se stie ca au fost si cazuri de atitudini oscilante în legatura cu practica botezarii pruncilor. În secolul al III-lea, constatându-se probabil ca unii dintre crestinii botezati în copilarie nu transpun în practica de zi cu zi promisiunile facute la Botez în numele lor, Tertulian propune sa fie amânat botezul pâna la maturitate. “De ce sa supui pe nasi la pericol? … Sa vina deci (la Botez) când vor creste, când vor putea fi instruiti; sa devina crestini când vor putea sa-l cunoasca pe Hristos” (Liber de baptisma, 18).
Multi parinti crestini amânau botezul copiilor, uneori din indiferenta, alteori din teama ca ar putea, prin viata lor ulterioara, sa piarda slava botezului si iertarea tuturor pacatelor pe care o aduce botezul, înrautatindu-si astfel situatia, pentru ca botezul nu mai putea si nu mai poate fi repetat. Unii crestini îsi puneau – uneori retoric – întrebarea ce folos aduce copiilor aceasta Sfânta Taina, daca, primind-o, adesea mor înainte chiar de a fi fost în stare s-o priceapa, iar altii doreau, din motive duhovnicesti, sa întârzie botezarea celor mici. Acest obicei a continuat sa mai fie întâlnit pâna în secolul al V-lea.