Bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei… Si iata, vei lua în pântece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus”. (Luca 1, 28-32). E o sarbatoare cu data fixa, 25 martie, de la care pâna la Craciun, când Maria l-a nascut pe Iisus, sunt exact noua luni.
Buna Vestire este cunoscuta în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului sau Blagovestenia. În aceasta zi are loc primul sau cântec, prin care anunta vestirea primaverii. Exista obiceiul ca în aceasta zi sa se numere de câte ori cucul îsi cânta numele, numar care ar descoperi câti ani mai avem de trait. Conform crestinortodox.ro, în multe zone din tara se pastreaza diverse obiceiuri legate de aceasta mare sarbatoare. În Bucovina, de exemplu, nu se pun oua la closca de Buna Vestire, deoarece se crede ca ar putea iesi pui cu doua capete si patru picioare.
Sarbatoarea Bunei Vestiri a nascut, de-a lungul timpului, o serie de datini, superstitii si obiceiuri. Traditia populara spune ca, în aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat: cine se cearta în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.