Oamenii de stiinta au setat Ceasul Apocalipsei cu un minut mai aproape de miezul noptii, ca urmare a demersurilor insuficiente facute pentru reducerea armamentului nuclear si a schimbarilor climatice.
În prezent, ceasul indica ora douasprezece fara cinci minute, dupa ce în urma cu doi ani, în 2010, fusese setat cu 6 minute înainte de miezul noptii, sau la 6 minute de Apocalipsa, au anuntat cei de la publicatia online Bulletin of the Atomic Scientists.
Ceasul Apocalipsei a fost creat în 1947 de oamenii de stiinta de la Universitatea din Chicago, SUA, si simbolizeaza pericolul iminent al distrugerii umanitatii. Initial, ceasul a fost setat la 7 minute distanta de miezul noptii, adica la 7 pasi de o catastrofa de proportii globale, care ar duce la anihilarea omenirii.