Reprezentantii companiei Chevron au anuntat, joi, ca suspenda activitatea privind explorarea gazelor de sist in localitatea vasluiana Silistea, in urma protestelor din ultimele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de reprezentantii Chevron, prioritatea companiei este de a desfasura o activitate “intr-un mod sigur si responsabil fata de mediul inconjurator”.
“Chevron poate confirma astazi (n.r. – joi) suspendarea activitatii in Silistea, comuna Pungesti. Prioritatea este sa desfasuram activitati intr-un mod sigur si responsabil fata de mediul inconjurator in conformitate cu acordurile de mediu pe baza carora operam. Chevron isi reitereaza angajamentul de a avea relatii constructive si pozitive cu comunitatile unde isi desfasoara activitatea”, se arata in comunicatul citat. protv