Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Cine e de vina pentru incalzirea globala?

Cercetatorii se cearta pe temperatura Pamintului de citeva zeci de ani. Daca in ’70 se temeau de o racire globala, de 20 de ani climatologii declara ca omenirea trebuie sa-si puna cenusa in cap pentru ca planeta a devenit prea fierbinte. O minoritate stiintifica ridica glasul si spune ca Pamintul nu s-ar fi incalzit din cauza exceselor omenesti.

Ca sintem in plina incalzire globala o stiu si ursii polari, si pestii de deal care si-au mutat domiciliul in apele de munte, si oamenii de afaceri cu instalatii de schi pe etajul mijlociu al Alpilor. Conferentiarul Ioan Coroiu de la catedra de Zoologie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj a gasit vinovatul pentru incalzirea globala: „Omul e cheia acestui fenomen violent. Incalziri si raciri au mai fost, dar s-au petrecut in timp geologic, nu pot avea loc schimbari atit de brutale in natura. Iar efectele sint vizibile, un studiu facut de austrieci si elvetieni asupra speciilor de plante care traiesc la limita zapezii in Muntii Alpi a aratat ca altitudinea la care traiesc aceste specii a crescut cu o suta de metri in zece ani. Austriecii isi desfiinteaza pirtiile de schi din etajul mijlociu al Alpilor si isi vind ieftin instalatiile. Le cumpara romanii nostri din Apuseni, fara sa stie ca nu vor avea suficienta zapada ca sa-si scoata banii pe ele“.
Cotidianul

Exit mobile version