Pentru a se adapta extragerii insectelor si larvelor din copaci, întreg organismul ciocanitorilor s-a adaptat la acest mod de viata. Bunaoara, comparativ cu pasari care au talii similare, trupul ciocanitorilor este mai puternic si mai musculos. Îndeosebi muschii gâtului sunt deosebit de masivi. Capul a crescut în dimensiuni pentru a sustine un cioc mare si puternic.
În afara musculaturii dezboltate a gâtului, capul ciocanitorii mai este sustinut de niste tendoane adaptate, cu rol în preluarea socurilor si amortizarea loviturilor puternice în trunchiuri. Ciocul care creste continuu pentru a compensa uzura la care este supus zilnic, a devenit o adevarata dalta sapatoare în lemn. Narile sunt protejate de peri lungi, sârmosi, care sunt în realitate nimic altceva decât o serie de pene modificate.
Adaptari specifice se observa si la picioare, care sunt scrte si puternice, cu degete alungite si gheare mult curbate, ascutite ca acele. Astfel ciocanitorile au niste picioare precum doua mecanisme capabile nu doar sa sustina întregul corp în pozitie verticala, dar mai ales sa-i dea stabilitatea necesara în timpul ciocanitului. Pozitia zigodactila a degetelor (doua orientate în fata si doua în spate), beneficiaza de mobilitatea care permite rotirea degetului extern si completeaza perfect actul sustinerii corpului, alaturi de deplasarea prin salturi în jurul trunchiului.
Coada ciocanitorii este si ea perfect adaptata. Nu mai are rol principal de cârma în timpul zborului, ca la celelalte pasari, ci a devenit un al doilea punct de sprijin al corpului, dupa picioare. Penele cozii sunt scurte, dure si ascutite, iar napârilrea se realizeaza în asemenea fel, încât pasarea are functia cozii neafectata de acest proces. descopera
