Studiul operei eminesciene, si când spunem asta nu ne gândim numai la poezie, ci la întreaga productie literara pe care o gasim consemnata în manuscrisele sale, în articolele aparute în presa timpului, ne descopera o personalitate cu o neostoita sete de cunoastere, dornica de a-si însusi tot ceea ce oferea gândirea omeneasca în cele mai variate domenii de manifestare a spiritului. “Nu e ramura de stiinta, afirma Ioan Slavici despre Eminescu, pentru care el n-avea, cum zicea, o “particulara slabiciune”, si când se înfigea odata în vreo chestiune, citea un întreg sir de carti privitoare la ea…” Ar fi interesant un scurt voiaj prin gândirea lui, cu accent pus pe viziunea sa asupra crestinismului si pe perspectiva din care evalua omul.
Slavici avea dreptate. Cursurile audiate de Eminescu la Viena si Berlin sunt dovada unei preocupari pentru dobândirea unei culturi enciclopedice. Drept, economie politica, stiinte financiare, filologie, istorie moderna si geografie, fizica, medicina si filozofie sunt domeniile care pentru Eminescu prezentau un interes deosebit. Nu degeaba cartea lui Noica îl prezenta pe cel nascut la Ipotesti ca “omul deplin al culturii românesti”.
