Unul dintre cele mai impozante avioane de transport militare a pus rotile pe pista aeroportului Baneasa, destinat în mod normal zborurilor charter. Uriasul aparat de zbor apartine fortelor militare din Pakistan si a adus la bordul lui alte doua avioane militare de antrenament care vor participa la final de saptamâna la cel mai mare miting aviatic din România. Controlorii de trafic au stat cu sufletul la gura pâna când rotile avionului de tip IL 78 s-au oprit pe platforma care îi fusese pregatita.
Aterizarea avionului de transport nu a fost una de rutina. Aparatul de zbor cântareste peste 57 de tone. Este dotat cu doua rezervoare imense cu o capacitate de 18.000 de litri si poate muta tehnica militara sau alte avioane cu o greutate de pâna la 85 de tone. Motiv suficient ca aterizarea pe pista aeroportului Baneasa, cu o lungime de putin peste trei kilometri, sa tina cu sufletul la gura controlorii de trafic.
Avionul de transport, care a intrat în dotarea fortelor aeriene pakistaneze, a fost fabricat în Rusia si este considerat unul dintre cele mai mari aparate de zbor din clasa lui. Este folosit inclusiv pentru manevre de alimentare a avioanelor de lupta în aer.Digi24