Agentii companiei de asigurari Omniasig, care face obiectul unor cercetari derulate de catre Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, antedatau asigurarile facultative pentru locuinte pentru ca acestea sa apara ca fiind vândute înainte de intrarea în vigoare a obligativitatii încheierii asigurarii obligatorii, respectiv la sfârsitul lunii iulie a anului trecut.
Desi legislatia îi obliga înca de la finele lunii iulie sa vânda polite facultative numai dupa încheierea de asigurari PAD (polita de asigurare împotriva dezastrelor naturale – alunecari de teren, inundatii si cutremure), Omniasig „a pacalit“ legea prin antedaterea contractelor si a prejudiciat PAID cu 20 sau 10 euro pe fiecare contract semnat.
Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale este societatea care emite asigurarile obligatorii pentru locuinte si are 13 actionari – companii de asigurari care vând acest tip de polite. Omniasig nu este actionar al PAID, dar în august 2013 a încheiat un protocol cu aceasta institutie pentru a putea vinde si astfel de asigurari.