Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Cum moare ANIMAFILM, producatorul desenelor Mihaela, Omide sau Balanel si Miaunel

Fara internet, fara caldura – iarna, fara aer – vara si în indiferenta actionarului sau majoritar (Ministerul Culturii), Studioul Cinematografic Animafilm S.A. pare condamnat sa nu mai faca filme de animatie niciodata. A încântat zeci de ani generatii de copii cu desenele animate, dar a ajuns la datorii de peste un milion de lei, în ultimii ani, fara sa mai produca un film. Viitorul Animafilm se va complica si mai mult, dupa ce va absorbi falimentul Studioului Sahia.

„Bunurile statului“ în cazul Animafilm par sa se rezume la doua imobile din centrul vechi al Capitalei, evaluate oficial la 1,35 milioane de lei, dar, mai ales, revendicate de fostul proprietar, potrivit raportului ANIM trimis la Bursa de Valori din Bucuresti (BVB).

Închirierea spatiilor din respectivele imobile pare singura sursa certa de venit a companiei, câta vreme distribuitorii nu par interesati sa vânda filmele vechi ale Animafilm.

Pe de alta parte, nu este clar daca si cât câstiga Animafilm din drepturile de autor. În inventarul activelor societatii filmele de animatie figureaza cu o valoare de 190.870 de lei, potrivit raportului pentru BVB, care nu da alte detalii.

Este vorba aici de producatorul unor firme dragi românilor de peste 25 de ani, cu personaje care multi ani la rând adunau copii, la ore exacte, în fata televizoarelor: Mihaela, Miaunel si Balanel, soriceii Muschetari, buldogul Manole, motanul Pusy, maimutoiul Monk, pinguinul Pin Pin, Robinson Crusoe.

Animafilm s-ar putea lauda cu multe alte filme, pe eventualul sau site pe internet.

Multe filme au luat premii. De pilda, Nell Cobar a obtinut un premiu in anul 1971 la Festivalul de film pentru copii de la Venetia, pentru filmul „Multumesc, Mihaela“, vedeta celor „1001 seri“ de la TVR.

Animafilm (ANIM) a fost înfiintata în 1964 de legendarul Ion Popescu Gopo, creatorul omuletului care înca îi poarta numele. economica

Exit mobile version