Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Cum ne pregatim pentru Spovedanie

Rugaciunea ne pune pe noi cu întreaga noastra fiinta înaintea lui Dumnezeu, iar postul ne smereste, strunind pornirile trupesti si canalizându-ne atentia spre cele duhovnicesti. Înaintea Sfintei Spovedanii postul si rugaciunea sunt absolut necesare, întrucât pentru a ne vedea cu adevarat pacatele si faradelegile, trebuie sa ne asezam înaintea lui Dumnezeu, constientizând în felul acesta propria noastra nimicnicie înaintea slavei de negrait a lui Dumnezeu. În acelasi timp, rugaciunea si postul actioneaza cu masuri dumnezeiesti asupra constiintei noastre, facându-ne sa ne vedem asa cum suntem, adica pacatosi, fii risipitori. Si aceasta vedere a propriei noastre neputinte ne trimite catre Spovedanie, ca loc al tamaduirii noastre duhovnicesti.

Întotdeauna trebuie sa ne raportam la pacatele savârsite cu frângere de inima, stiind ca „inima înfrânta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi“. Pocainta naste întotdeauna în inimile noastre smerenia, iar smerenia este începutul îndreptarii. A avea pocainta înseamna a dobândi constiinta fiului risipitor, adica a faptului ca prin pacat am risipit averea parinteasca, harul lui Dumnezeu asezat în inima noastra prin baia dumnezeiescului Botez si ca nu mai suntem vrednici a ne numi „fii ai lui Dumnezeu dupa har“, pentru ca ne-am asezat în „pamântul faradelegii“, cheltuind „averea parinteasca“, ajungând astfel sa ne hranim din „roscovele porcilor“, adica cu roadele amare ale pacatului. O astfel de constiinta încarcata are nevoie de pocainta, care naste întoarcerea, iar întoarcerea se poate realiza numai prin smerenie, dupa chipul fiului risipitor. Pocainta care naste smerenia nu poate fi decât sincera, adica izvorâta din adâncul inimii, o pocainta constienta, nu doar de suprafata. Aceasta este adevarata pocainta, care împreunata cu smerenia naste îndreptarea.

Îndreptarele de spovedanie sunt folositoare pentru începatori, de pilda pentru cei care fac prima marturisire din viata lor dupa o perioada foarte îndelungata, în care au trait departe de Dumnezeu. lumina

Exit mobile version