Pretul platit de enoriasii vasluieni pentru bolidul de zeci de mii de euro cu care se etaleaza episcopul Husilor, Corneliu Bârladeanu, este peste puterea de sustinere a credinciosilor. Cel mai mare bir impus e cel pe pomelnice, cu pret prestabilit
Preotul Sorin Chirvase s-a spovedit în fata enoriasilor pe 16 noiembrie, data la care a tinut ultima slujba în biserica “Sf. Spiridon”. Acesta le-a spus credinciosilor ca a fost mutat la o parohie îndepartata, la tara, pentru ca datoreaza Episcopiei 25.000 lei: “Aceste datorii provin de la cartile religioase care ne sunt bagate pe gât sa le vindem, de la calendarele nevândute, de la Sfintele Vase si Evanghelia care ne-au fost date de Episcopie, peste cele pe care le aveam deja, si ni s-au cerut 150 de milioane de lei pe ele.Vreau sa va spun de unde provine datoria mea. Fiecare parohie trebuie sa plateasca 1.000 de calendare, cu 15 lei calendarul. Va dati seama ca sunt 150 de milioane pâna pe 10 ianuarie?”.
Tot în cadrul spovedaniei din postul Craciunului, parintele Chirvase le-a marturisit oamenilor cât a avut de suferit în cursul anilor: “Va spun ceva ce n-am spus la nimeni – parintele protopop (n.r. Vasile Lariu) i-a spus tatalui meu, Ioan Chirvase, care a fost preot tot în aceasta biserica: . N-a avut acei bani si a fost trimis urgent la pensie. S-a îmbolnavit de inima, mama a ajuns la Psihiatrie, eu m-am îmbolnavit de diabet, fac insulina”. adevarul
Masura dura luata de Arhiepiscopul Ciprian: trei enoriasi din Focsani, dati afara din Biserica Ortodoxa Româna, pentru „amenintare la unitatea Bisericii”
Sanctionatii spun ca masura este una extrema si nemaiîntâlnita, nedemna de cei care conduc biserica.
„Problema este ca atunci când suntem exclusi din biserica crestin ortodoxa, nu mai avem voie sa intram în nicio biserica. Noi am fost judecati în consistoriul bisericesc, dar nu am fost chemati niciodata. Ne-am dus doar cu problema noastra în audienta la Presfintit, ne-a promis atunci ca va veni si va face liniste si pace, a venit, ne-a promis ca ni-l lasa pe parintele Vatra, nu a respectat nimic din promisiuni. Îmi asum tot ceea ce le-am spus. Ca suntem cei care le umplem buzunarele cu bani si ei ne întorc spatele. Eu sunt un simplu enorias al bisericii ortodoxe. Noi venim de buna voie la biserica, nu suntem salariatii bisericii, nu se poate face asa ceva. Venim la biserica sa gasim calea spre mântuire. Eu vreau sa stiu în momentul de fata daca gasesc calea spre mântuire sau drumul spre iad”, ne-a declarat Nela Panaite, excomunicata pentru opiniile sale.
Femeia spune ca va continua lupta împotriva acestor decizii si „abuzuri” din Arhiepiscopie si va actiona în instanta institutia de la Buzau. adevarul
Ce ar trebui sa inteleaga oamenii din astfel de situatii ? Ce ar avut de spus Hristos in aceste situatii …?