La începutul crestinismului, altarul nu era despartit de restul Bisericii, ca acum. El reprezenta, pur si simplu, locul unde preotii savârseau jertfa lui Hristos, locul unde Hristos poposea în mijlocul poporului sau. Prin urmare, neavând legatura cu preotia, femeia nu avea ce sa caute la altar. Discutia accesului în altar a femeii începe simultan cu discutia despre hirotonia femeii, o situatie pe care Ortodoxia o considera incompatibila cu rostul si pozitia femeii în creatie. Tot asa de incompatibil ar fi sa cerem barbatilor sa nasca. Dincolo de imposibilitatea fiziologica (pe care unii se straduiesc sa o depaseasca, în mod absurd) ramâne incompatibilitatea sufleteasca: barbatul nu poate fi „mama” si toata afectivitatea ce se impune, cum tot asa femeia nu poate fi „tata”. N-o sa vedeti un barbat daruindu-se copiilor cum o pot face doar mamele. Altarul ramâne zona lacasului de cult unde îsi avea rostul doar preotul, care îl aducea pe Hristos poporului. Primele canoane ale Bisericii sustin ca „nu i se cuvine femeii sa intre în altar” tocmai pentru ca ea nu are nici un rost acolo. Dar nu numai femeii, ci si barbatilor, canonul 69 al Sinodului VI Ecumenic stipulând ca „Nimanui dintre mireni nu-i este îngaduit sa intre în altar interzice accesul în Sf Altar“.
Prin urmare, femeia nu este discriminata în raport cu barbatul mirean si nici cu preotul pentru ca nu are voie sa intre în altar. Si totusi, ar spune unii, barbatii intra în altar iar femeile nu. Nu e chiar asa. Si femeile pot intra, în anumite cazuri exceptionale, tocmai pentru a sublinia ca Biserica nu practica misoginismul, dar nici dezordinea. Prima situatie este sfintirea unui nou altar. Atunci, toata suflarea crestina poate intra în altar (si chiar este chemata), ca semn al iubirii divine, care se va oferi lumii printr-un nou spatiu de Jertfa a Trupului si Sângelui lui Hristos. A doua situatie este la mânastirile de maici. O monahie reprezinta (ca si monahul) o stare exceptionala a omului în lume: lasa toate cele ale lumii si se daruieste total lui Dumnezeu, de aceea ele se si numesc „miresele lui Hristos”. De aceea, canoanele spun ca „le este îngaduit calugaritelor sa intre în altar”, ca sa ajute preotul la slujire, asa cum si la parohie anumiti barbati mireni ajuta preotul la slujbe.