Un sport nobil si curat, sportul alb – cam acestea se spun despre tenis, joc cu radacini în Franta anilor 1200. A devenit preferatul regilor, care l-au jucat si promovat, apoi a patruns în lumea larga, dar fara a deveni ceea ce se poate numi un sport al maselor.
Originile tenisului se gasesc într-un loc unde poate nu ne-am astepta: în manastirile franceze ale secolului al XII-lea, unde calugarii, ca sa aiba o descatusare a energiei fizice, jucau cu mâinile goale un joc asemanator cu pelota, lovind o minge cu palma. Acest joc se chema „Jeu de paume“ („joc cu palma“), iar din cadrul manastiresc jocul s-a extins ulterior si în lume, iar prima inovatie a fost introducerea unei manusi, pentru protectia mâinii. În secolul al XVI-lea a intrat în scena racheta, care s-a pastrat pâna în zilele noastre.
Denumirea de „tenis“ vine pe filiera anglo-normanda, unde termenul „tenez“ însemna „tine!“, „ia!“, adresat ca o atentionare de catre cel care servea mingea, catre cel aflat la primire.
Tenisul a avut înca de la început practicanti si promotori de nivel înalt, de rang monarhic: în Anglia, regii Henry al V-lea (1413 – 1422) si Henry al VIII-lea (1509-1547) au fost îndragostiti de acest sport, ultimul dintre regi construind o sala de tenis în cadrul palatului Hampton Court Palace. În Franta, regii François I (1515-1547) si succesorul sau Henric al II-lea (1547-1559) au jucat si au sustinut dezvoltarea tenisului, construind sali speciale. Interesul pentru tenis a cunoscut suisuri si coborâsuri, în perioada napoleoniana ajungând ca terenurile sa fie chiar abandonate. lumina