E momentul când începe sa miroasa a primavara. Pasarile care au iernat la noi îsi dezmortesc aripile. Se aduna în stoluri, prin paduri, se împerecheaza. Etnografii spun ca Dragobetele are legatura cu tumultul necuvântatoarelor, care dau tonul renasterii naturii, dezghetului, când în padure apar primii ghiocei, iar copacii dau semne de înmugurire. Ziua de 24 februarie se mai numea si “cap de primavara”, când tinerii din sat se adunau. Flacaii vorbeau despre “logodna pasarilor”, dar se gândeau la fetele de maritat pe care pusesera ei ochii deja. Cu totii mergeau în padure, se încingeau hore. Fetele adunau florile care învinsesera zapada si iesisera la soare, viorele sau tamâioare, pastrându-le pâna în vara, de Sânziene, când le vor arunca pe o apa curgatoare. Sperând astfel sa-si atraga ursitul. Si tot pentru dragoste rosteau descântece pe care le învatasera de la mama sau de la bunica lor.
Asa începea, înca de dimineata, Dragobetele. Mândrele îsi luau zborul când soarele ajungea deasupra capului. Fugeau din padure spre sat. Acesta era “zburatoritul”. Ceva tot legat, iata, de pasari. Fiecare flacau lua urma fetei pe care o placea. Daca si fata avea drag de el, atunci se lasa prinsa într-un sarut. RL