În Bulgaria, în fostul Cadrilater, nu departe de Balcicul reginei Maria, se afla Capul Caliacra – un stei înalt, de stânca, care iese departe, în mare, strapungând-o ca un cutit. De capul acesta se leaga multe legende, nascute toate în vremuri de ceturi si spaime, când puhoiul turcesc s-a revarsat pe aceste meleaguri, tulburând viata crestinilor, vlahi si bulgari, semanând moartea pentru a-i stapâni apoi veacuri de-a rândul.
ovestile Capului Caliacra sunt multe, istoria le-a înmultit si le-a rasfirat, dar firul evenimentelor e în toate la fel. Cu veacuri în urma otomanii au luat cu asalt toate satele si cetatile rasfirate de-a lungul tarmului Marii Negre. Erau multi si erau de neîntors. Credeau cu adevarat ca Allah si Mahomed îi mâna catre victorie si de aceea nu dadeau înapoi niciodata. Locuitorii vlahi si bulgari, putini si risipiti, nu le-au putut tine piept. Au cazut pe rând, cu arma în mâna, murind secerati de iatagane ca niste viteji, în nadejdea ca viata de dincolo îi va usura de amarul celei de aici.
În timpul acelei ofensive a semilunii se spune ca un pâlc de turci a atacat un sat. I-au omorât pe barbati pâna la unul si apoi s-au apucat sa prade. Atunci s-a întâmplat ceva la care osmanlâii nu se asteptau. O ceata de fecioare frumoase si aprige au pus mâna pe sabiile, furcile si topoarele barbatilor ucisi, jurând sa le tina piept turcilor. O fapta necugetata si fara sorti de izbânda, dar dreapta si alba ca soarele de pe cer. Eu cred ca asa crescusera toti crestinii
Cele patruzeci de fecioare s-au aruncat în valurile care scalda Capul Caliacra
acelor vremuri. Cu fata mai mult întoarsa catre moarte decât catre viata, vazând în ea o izbavire, o expiere duioasa, în bratele lui Dumnezeu. Doar dintr-o astfel de plamada se poate naste o fapta de vitejie nebuneasca, precum cea a tinerelor fecioare.
Au luptat. Nu stim cât si nu stim nici cum. Nici macar nu stim câte vor fi fost la început. Vor fi dat în turci cu sabiile lor purtate de mâini subtiri, îi vor fi izbit cu topoarele si cu furcile pe osmanlâii care se scurgeau asupra lor ca nahlapii. La urma vor fi ostenit, rapuse de oboseala, de rani si de multimea dusmanilor. Spre seara, când întunericul începe sa dea târcoale luminii, bratele le vor fi slabit, iar deznadejdea li se va fi itit spre inimi. Atunci au fost împresurate. Le-au încercuit si le-au legat ca pe vite. Mai ramasesera patruzeci. Un numar sfânt. Urmau sa fie duse ca roabe în iatacurile pasalelor, spre a sluji la mese în timpul zilei, iar noaptea, pentru desfatari. formula as