S-a nascut în 1937, în localitatea Bogata Olteana, judetul Brasov. Are o stare materiala buna, este însurat si are un baiat, Mircea, nascut în 1969. La vârsta de trei ani, C.B. fost înfiat de familia unei matusi, sora mamei. Si ei aveau o gospodarie mare, dar nu aveau copii si-si doreau si un ajutor. Din acest moment si pâna la vârsta de 26 de ani, C.B. a locuit cu ei, într-un teritoriu numit „Turzun”, o peninsula, de circa 7 kilometri patrati, închisa aproape complet de un cot de 9 kilometri al râului Olt. La 26 de ani, s-a mutat la Brasov. Aici a ajuns sa lucreze ca maistru într-o întreprindere militara, dupa ce si-a completat studiile la cursurile serale. Din 1997 a iesit la pensie.
C.B. spune ca la vârsta de 14 ani si jumatate, a avut o întâlnire cu fiinte nepamântene. Era la Turzun. În zorii zilei de 19 martie 1952, s-a trezit pe la ora 2:00 si a iesit în curte pentru câteva minute. A revenit apoi în casa, s-a culcat linistit si a adormit. Imediat dupa aceea s-a vazut într-o alta lume, cu constructii si fiinte total diferite de tot ce cunostea pe Pamânt. Era o lume stranie, monotona si pustie. Nu exista pic de vegetatie. Solul era plan si negru ca bitumul… În jurul sau, pe o raza de circa un kilometru, vedea totul ca într-o zi întunecoasa, dar mai departe si deasupra era înconjurat de nori grosi si negri ca fumul de pacura… „Pareau încremeniti, nederanjati de nicio adiere de vânt”.
În tot acest peisaj se zareau doua cladiri. Una era asemanatoare cumva cu cele de pe Pamânt si parea turnata dintr-o masa plastica, „cum ar fi bachelita neagra”. Cealalta era de culoare crem deschis, aproape lamâi, cu acoperisul rosu, si construita din materiale cum martorul nu vazuse pe Pamânt.
În fata sa, la circa 25-30 de metri, se afla o „vietate cosmica”, „o fiinta energetica informa pe care mintea omeneasca, oricât s-ar stradui, nu si-o poate imagina”, de o maretie pe care n-ar putea s-o descrie în cuvinte, care „îsi schimba forma si culoarea dupa voie, de la alb stralucitor, mai puternic ca lumina soarelui, pâna la rosu, culoarea sângelui, fara nicio stralucire”. Era „o fiinta care nu era materie fixa ci numai energie vie ca flacara de foc, o materie vie total deosebita de noi”.
Au avut o conversatie. I s-a spus ca a fost ales dintr-un mare numar de oameni si ca îl cunosteau dinainte de a se naste. Fiinta luminoasa i-a propus un „plan”, o colaborare care însa implica sa renunte la libertatea sa. C.B. spune ca a cerut un timp de gândire. Aparitia a fost de acord, cu conditia ca el sa respecte trei principii de comportament, pe care le-a acceptat si le respecta si azi. I-a fixat o perioada de proba, dupa care urma sa revina. Pe atunci nu stia ca nu va fi vorba de câteva zile sau saptamâni, ci de 14 ani si jumatate, în care va fi supravegheat permanent. Din pacate, i s-a interzis sa spuna ce i s-a mai comunicat. I s-a permis sa spuna doar idei „de la el”.
La un moment dat, faptura de lumina a plecat. Atunci a vazut mai clar, la circa 10 metri în dreapta sa, un negru atletic, perfect gol, înalt de circa 1,90 metri, cu parul scurt. Avea o privire crunta si miscari feline. A avut o conversatie si cu acesta. Parea claustrat în acea lume întunecata si se bucura ca are un interlocutor.
C.B. a stat acolo vreo 20 de minute. Cât a fost acolo, în acea lume stranie, nu si-a adus aminte de nimic de pe Pamânt, de parca memoria i-ar fi fost anulata. Dupa aceasta întâlnire, s-a trezit în patul sau, foarte de dimineata, înainte de rasaritul soarelui. Lânga patul sau, la distanta de circa un metru, statea în picioare, cu fata spre el, un omulet înalt de circa 0,9-1,1 metri. Avea o înfatisare nordica europeana (de „arian”…), semanând cu un baiat de 10-12 ani. Avea fata alba rozalie, ochi albastri si parul blond tuns scurt. Purta o salopeta mulata pe corp, de un rosu aprins si curat, dintr-un material subtire, foarte fin, aparent sintetic si elastic. Pe mijloc era încins cu un brâu lat de circa 4-5 centimetri, pe care, în locul cataramei, se gasea un buton rosu. Purta cizmulite scurte, de culoare albastra, fixe pe picior, elastice, cu talpa subtire.
Statea nemiscat, ca o statuie, cu bratele încrucisate pe piept, cu palmele lipite… Când C.B. s-a ridicat, a facut un gest linistitor, a zâmbit prietenos si a spus cu blândete: „nu-ti fie frica, nu-ti fac niciun rau”… A urmat o conversatie de circa 15 minute (sau chiar mai mult). I-a spus ca cele întâmplate în noaptea trecuta reprezinta un experiment; l-a sfatuit sa nu asculte tot ce îi va cere negroidul si sa nu-i fie frica de el. I-a mai spus sa aiba grija de corpul sau, ca de ceva sfânt, sa duca o viata curata si echilibrata, sa evite viciile, sa-si foloseasca mintea cât mai intens si sa evolueze continuu prin cunoastere. C.B. a avut sentimentul ca mesagerul „parea independent de ceilalti doi, dar cunostea situatia”.
L-a întrebat pe omuletul blond cine-i si de unde vine? Acesta i-a raspuns, ridicând un deget, ca de sus, din spatiu. C.B. i-a pus si alte întrebari, la unele nu a primit raspuns, despre altele este obligat sa taca. Omuletul i-a ordonat apoi sa doarma, iar C.B. a adormit. Când s-a trezit, era lumina, cei trei câini îl priveau din afara, din fata usii întredeschise spre curte, iar „arianul” nu mai era acolo.
Dupa noaptea aceea, timp de aproape 15 ani, zi si noapte, C.B. spune ca a devenit un adevarat cobai. Fiinta cosmica l-a lasat, aparent, pe mâna „umanoidului” negru, care, în continuare l-a supravegheat si l-a supus continuu la presiuni psihice si fizice. Îl contacta mintal de câte ori avea chef, zi si noapte. A vorbit cu el de vreo 10-12 ori, dar numai în anumite circumstante: niciodata în casa sau sub un acoperis, niciodata de fata cu cineva, niciodata iarna sau când era frig, nu în locuri zgomotoase, niciodata când era bolnav, obosit, nervos, suparat, agitat, surmenat sau într-o stare anormala de orice forma, niciodata noaptea, totdeauna pe timp caldut (mai – septembrie) sub cerul liber, senin sau cu nori rari, atunci când era relaxat, „când gândurile taceau”.
Negroidul dorea ca C.B. sa se poarte în societate cum voia el. Întrucât C.B. se opunea, îl ataca si îl tortura fizic, cu cruzime. Îl imobiliza, de nu-si mai putea misca nici limba, dupa care C.B. era scuturat, ca si când ar fi fost electrocutat. Dupa ce îl lasa în pace, nu mai avea nicio problema, nu simtea nici oboseala, nici durere. De altfel, în toata acea perioada a avut o sanatate buna.
La un moment dat, spune C.B., „negroidul se încarnase în corpul meu… Simteam o mare greutate si corpul îmi era foarte greoi. Tremuram continuu si vorbeam cu voce stinsa… Am avut noroc ca am gasit metoda eficace de l-am scos afara din mine. Dupa aceea nu am mai avut nimic”. Dupa aceasta tentativa entitatea neagra nu a mai reusit sa-l ia în stapânire; îl simtea din timp si îl bloca.