Tfm Portal - Forum - Friends for Friends

Full Version: Bucurestiul meu iubit
You're currently viewing a stripped down version of our content. View the full version with proper formatting.
Pages: 1 2 3
Se făcuse un sondaj, cândva, în Bucureşti, din care a reieşit că numai aproximativ 4% dintre bucureşteni erau născuţi în Capitală”, ne-a spus cunoscutul psiholog Aurora Liiceanu. „E normal ca toţi ceilalţi, veniţi din afară, în special din zona rurală, să fi încercat să se adapteze.
... „Din păcate, senzaţia de anonimitate nu i-a afectat numai în plan afectiv. Sentimentul că pot face orice, fără să mai existe acel control informal al colectivităţii, care stabilea reputaţia fiecăruia în funcţie de comportament, a lăsat loc pentru manifestări negative”, a mai punctat psihologul.

Adevarul

Fac parte din cei 4% nascuti in Bucuresti si cu timpul o sa incerc sa povestesc cum arata acest oras in care am crescut. Ma doare cand vad invazia de masini si kitch, ma doare cand toti vin si ne jignesc spunand "voi bucurestenii" faceti si dregeti, ma doare ca vin tot felul de "artisti" si imi mutileaza orasul...pentru ca Bucurestiul este si orasul meu...
Si eu sunt nascut in Bucuresti in sectorul 3!
Candva Bucurestiul era un oras suficient de larg si cu siguranta mult mai curat. Deoarece uzinele, fabricile si tot felul de intreprinderi erau in afara orasului, zilnic era o migratie catre exterior nu ca acum. Livezi de pomi fructiferi, de nuci, etc arbusti, campuri pline de culturi sau plante salbatice inconjurau orasul si bucurestenii plecau la iarba verde. Erau autobuze pentru cei care nu aveau masini dar nu ramanea in urma noastra un munte de mizerie. Daca aruncai o hartie pe jos se uitau toti stramb si iti atrageau atentia iar daca erau persoane cunoscute o pateai - se duceau la parinti si le povesteau ce si cum. In parcurile pentru copii era nisip, leagane, etc si fiecare tzanc avea treaba sa faca gropi si castele. Rareori vedeai la ora pranzului copii pe strazi deoarece scolarii ajunsi acasa aveau un program destul de strict - spalat pe maini, schimbat uniforma, masa de pranz si cel putin o ora de somn. Chiar daca nu puteam dormi trebuia sa stam cuminti in pat si cu ochii inchisi. Daca un copil nu era cuminte era un exemplu - asa nu.
In jurul orei 16 incepeau sa apara parintii de la servici si majoritatea copiilor se apucau de lectii. Spre seara ieseam afara si ne jucam iar cand parintii spuneau la ora 8 esti in casa...apai nu existau vociferari ci poate slabe negocieri. Daca nu ascultai a doua zi erai pedepsit in casa.
Jocurile noastre constau in multa alergatura ca sa ne ascundem cat mai bine, desenam pe asfalt tot felul de "opere de arta", saream ca niste capre la elastic, jucam coarda, ne plimbam in grup cu bicicletele prin zona(aveam un perimetru strict unde ne lasau parintii, in functie de varsta), jucam mima sau sotronul. Desi uneori ne amestecam cu cei mari toti aveau grija sa isi tina gura si sa nu vorbeasca urat. Daca aveai 6-7 ani si un adolescent iti atragea atentia nu ziceai nici miau...acum aceste randuri par poveste cu zane....
Vecinii mai in varsta ne rugau sa le cumparam diverse maruntisuri, sa le bagam ata in ac, sa cumparam bors de la babuta x, etc si era un act de incredere cu care te faleai mereu in fata copillor :).
De cate ori ploua adunam frunze mari si le transformam in umbrele cantand diverse traznai. Daca vreunul trebuia sa faca insectar sau ierbar toata lumea pleca la vanatoare de ganganii sau frunze de tot felul...deoarece asa eram educati, sa ne ajutam intre noi.
Ne mai suiam si noi prim pomi sa furam corcoduse dar aveam grija sa nu rupem crengile ca sa avem ce "fura" si anul urmator. Poate ca sunt chestii banale dar educatia o primeam acasa, la scoala si de ce...vecinii se comportau ca niste parinti ai tuturor.
Nu recunosc nimic din ceea ce am trait eu in parintii de astazi!
Eram copil si imi amintesc cu drag tabieturile de dimineata. Dimineata ai mei dadeau drumul la radio unde era un cocktail de stiri, muzica, informatii practice, sfatul medicului, etc. Primul lucru pe care il vedeam cand ma trezeam era cerul si apoi in zilele cu soare vedeam soarele diminetii. O lumina calda, galben-rosiatica, randunele care se jucau, ciripit de vrabiute si orizontul somnoros. Nu pot sa va descriu in cuvinte frumusetea acelor dimineti cand nu erau blocuri sau alte cladiri gigant care sa iti obtureze profunzimea.
Iesind afara totul mirosea a roua, oamenii de servici maturau si stropeau iar cei care plecau la munca isi zambeau cu un salut simplu de buna dimineata. Incepea o noua zi si cumva optimismul din fiecare spea ca totul sa fie bine - nu exista teama zilei de maine cum este astazi.
Nu stiu cum era la alte blocuri dar la mine era angajat un gradinar. Nu crea cine stie ce minuni dar avea grija de rondurile de trandafiri si Cosmos(foto).
Tot in gradina din jurul blocului erau 3 piersici mici si multe galbenele, margarete, etc.
Vara copii isi faceau tot felul de maturi improvizate( crengute, tufe , etc) si maturau cojile de seminte. Nu ne punea nimeni sa facem asa ceva dar cumva exista in noi spiritul civic. Strangeam murdaria in gramezi si femeia de serviciu le aduna in fiecare dimineata. Aveam si noi o fixatie - sa rupem flori. Nu le rupeam ca sa le calcam in picioare ci le daruiam altor copii cu diverse ocazii sau le duceam mamelor. Degeaba ne certau, era una din placeri - sa venim cu buchetele sau fire de trandafir, crengute mici de liliac sau iasomie.
Iarna ningea, ningea abundent si de cele mai multe ori se blocau stradutele dintre blocuri. In weekend locatarii ieseau la curatat zapada. Copii isi faceau de lucru cu tot felul de galetuse, lopatele si alte ustensile improvizate copiind-ui pe cei mari. Nu dura prea mult avantul nostru muncitoresc si o porneam la sanius pe movile de pamant sau alte pante improvizate. Baietii construiau cazemate(facute din bugari tasati- ajugea sa semene cu un zid de caramida) si seara stropeau peretele de zapada ca sa inghete si sa fie cat mai solid. Oamenii de zapada rezistau pana cand aparea primavara deoarece erau construiti cu simt de raspundere si "reparati" deseori. Zapada era din plin asa ca aveam destula materie prima. O alta placere deosebita erau turturii. Cautam turturi cat mai transparenti pe la casele din jur si ii rontaiam de parca mancam inghetata de ciocolata. Nu se gandea nimeni la microbi si alte consecinte, iar secretul era bine pazit ca sa nu afle parintii ;). Amigdale inflamate, raceli, nas infundat...toate erau din vina altora niciodata turturii nu cauzau asa ceva :D.
Spalaturile cu zapada si bataile cu bulgari faceau parte din peisaj si iarna Bucurestiul parea un camp alb de bombardament :D.
Cum reuseam sa stam ore intregi in zapada, cum nu degeram fiind uzi pana la piele si cu turturi pe caciuli...nu stiu dar cu greu reuseau parintii sa ne bage la caldura. Imbujorati si fericiti traiam din plin bucuriile aduse de anotimpul rece.
Cand mergeam la bunici la tara eram priviti ca personaje dintro alta lume - toti ne aratau cu degetul spunand e x-lescu de la Bucuresti. Nu stiam sa muncim pamantul, sa mergem cu oile la pascut sau sa aranjam paiele dar eram dornici sa dam o mana de ajutor. Ne rugam de copii satenilor sa ne dea vaca macar un pic sa o mangaiem si in loc sa lasam animalul sa rontaie iarba ii bagam in gura smocuri. Daca era dupa noi bietele animale ar fi fost ca niste baloane umplute cu mancare si apa. Nu stiam cum sa ne purtam cu animale, intrun fel le credeam animale de companie. Pachetelul cu mancare era oferit catelusilor intalniti in drum spre scoala asa ca "ecosistemul" functiona perfect :D.
Fac parte din generatia "cu cheia de gat" si imi amintesc ca am reusit sa pierd cateva pe cand jucam sotronul sau alergam. Desi traiam intrun oras mare comportamentul vecinilor era unul responabil si batranii din bloc ne supravegheau si ne ajutau la nevoie(un pahar de apa, aveau grija sa nu stam pe strazi daca pierdeam cheia, ne spuneau diverse povesti si uneori ne ajutau la lectii pana soseau parintii).
Copii mai obraznici erau izolati de catre ceilalti si formau grupuri de copii rai care se razvrateau stricand gradina, spargand geamuri, etc. Parintii lor primeau deseori plangeri si erau nevoiti sa gaseasca solutii de indreptare a copiilor caci altfel erau ignorati. Nu stiu daca era bine sau rau dar asa am crescut noi...si foarte putini ajungeau pe drumuri gresite in viata.
Imi amintesc cu placere de Bucurestiul de alta data( mi se pare un pic hilar deoarece nu au trecut 100 de ani) care s-a schimbat enorm in ultimii 20 de ani.
Atunci parcurile si orasul in sine erau "salbatice", gaseai poteci in parcuri ce le puteai asemana cu drumurile de munte - fiind strajuite de conifere inalte, pe jos erau conuri de brad...iar toamna era un covor multicolor ce fosnea sub pasii celor ce se plimbau.
Nu era atata beton, nu erau banci lacuite, nu erau zeci de spatii pentru copii dar gaseam mai multe tipuri de flori salbatice, pasarile ciripeau mai tot timpul...cu alte cuvinte era un colt de tara adus in oras. In parcurile pentru copii era mare galagie si existau tot felul de jocuri, terenuri de baschet, fotbal, volei, leagane, etc. Aceste zone pentru copii erau structurate pe varste - nisip si tot felul de leagane pentru cei mici, terenurile pentru cei mari, etc si erau si tot felul de profesori care veneau sa ii invete pe copii.(profesori de sport).
Atunci nu era internet si zeci de posturi tv asa ca ne petreceam mult timp citind sau afara. Nu erau piste de biciclete sau role dar puteam sa alergam in voie printre blocuri - nu erau trotuarele pline de masini si tomberoane de gunoi.
Viata curgea mai linistit si la urma urmei - incotro ne grabim?
Cateva poze vechi postate special pentru nostalgica ratusca, Dodo!
[attachment=464][attachment=465]
[attachment=466][attachment=467]
[attachment=468][attachment=469]
Pages: 1 2 3
Reference URL's