În Europa, studiul cerului devine o activitate tot mai intensa. În 1580, Frederik al II-lea al Danemarcei dispune construirea primului observator astronomic veritabil, pentru a i-l oferi lui Tycho Brahe. Lucrând în buna masura prin intermediul acestui nou instrument de observatie cereasca, Tycho Brahe va cataloga, în urma unei munci asidue, prelungita pâna în anul mortii sale (1601), 777 de stele!
În 1596, Johannes Kepler, care i-a fost asistent lui Brahe pâna în 1601, publica lucrarea Mysterium cosmographicum (Misterul sacru al universului), în care afirma ca sfera fiecarei planete este înscrisa sau circumscrisa unuia dintre cele cinci corpuri regulate ale lui Platon. Poliedrele acestea sunt pomenite în lucrarea Timaios si sunt descrise mai târziu de Euclid, în Elementele sale.
Este vorba despre cub (asociat pamântului), tetraedru (corespunzând focului), octoedru (pentru aer), icosaedru (pentru apa) si dodecaedru, corespunzator, în opinia lui Platon, spiritului. Un fapt semnificativ aici este chiar aceasta îngemanare vazuta de antici între geometrie si materia lumii, o forma de altfel obisnuita la acea vreme, prin care planurile vietii erau unite propriu-zis, într-o singura imagine a lumii. Facând apel la cele cinci corpuri regulate, Platon leaga geometria de realitate. El adopta de fapt o reprezentare a spatiului (si a formelor geometrice) prin intermediul materiei (apa, pamânt, aer, foc etc.), utilizând structurile asociate lor pentru a defini diferite „tipuri“ de spatii. Cu alte cuvinte, în scrierile lui, „fizica devine geometrie“. lumina