Pe rafturile magazinelor din Grecia se pot vedea începând de luni alimente cu termenul de valabilitate depasit, dupa intrarea în vigoare a unei noi reglementari ce permite astfel de practici, scrie cotidianul spaniol El Pais, potrivit Agerpres. Masura a fost luata în contextul crizei economice, pentru diminuarea cantitatii de alimente pe care magazinele sunt nevoite sa le arunce dupa ce au expirat si pentru a ieftini unele produse. Dar ea a stârnit o serioasa polemica în Grecia si secretarul de stat pentru consum, Yorgos Stergiou, a fost nevoit sa iasa în întâmpinarea criticilor sustinând ca nu exista vreun risc pentru sanatatea publica.
Odata cu noua reglementare, magazinele au posibilitatea sa comercializeze produse alimentare neperisabile la preturi mai mici, dar fara sa aiba pe eticheta data expirarii, ci doar inscriptia ‘a se consuma de preferinta înainte de…’. Vânzarea acestor alimente se poate face numai în comertul cu amanuntul si este interzisa în baruri si restaurante. În cazul produselor perisabile, data expirarii continua sa fie obligatorie. jurnalul