Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Grecii amaneteaza trei-patru generatii

Daca pâna acum autoritatile elene au fost acuzate ca amâna luarea unei decizii ferme pentru a solutiona problemele financiare cu care se confrunta, Atena a venit acum cu o propunere care nu a facut altceva decât sa alimenteze temerile legate de abilitatea statului de a-si plati datoriile. Una dintre optiunile luate în calcul de oficialii greci este introducerea obligatiunilor guvernamentale cu scadenta la 100 de ani, ce ar trebui sa fie acceptate de creditorii care detin deja obligatiuni cu scadente mai reduse, a declarat pentru „Reuters” un bancher de la unul dintre grupurile financiare care consiliaza Guvernul de la Atena.

BNP Paribas, Deutsche Bank si HSBC sunt bancile pe care Executivul elen le consulta în vederea realizarii unei analize de restructurare a datoriei publice, alaturi de compania de consultanta financiara Lazard. Înainte ca noul pachet de asistenta financiara pentru Grecia sa fie finalizat, la 21 iulie, câtiva oficiali din zona euro au încercat sa-i convinga pe guvernantii greci sa înlocuiasca datoriile existente cu alte împrumuturi cu scadente de pâna la 40 de ani.

adevarul

Exit mobile version