Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Guvernul cubanez a recunoscut existenţa a 158 de cazuri de holeră

Guvernul cubanez a pus capăt celor 11 zile de tăcere, sâmbătă, cu privire la primul focar de holeră din insulă după 130 de ani, recunoscând că 158 de cazuri au fost diagnosticate.

Ministrul Sănătăţii a refuzat totuşi să folosească cuvântul “epidemie”, apreciind într-un comunicat că bolnavii descoperiţi în oraşul Manzanillo, la 750 de kilometri la sud-est de Havana, sunt “îmbolnăviri izolate” care vor fi “studiate şi tratate rapid”.
“Boala nu este în curs de răspândire”, a afirmat acesta.
Singura informaţie oficială a autorităţilor cubaneze cu privire la acest focar de holeră a fost difuzată la 3 iulie. Ministerul Sănătăţii a indicat atunci că 53 persoane au fost afectate, dintre care trei pacienţi în vârstă au murit în oraşul Manzanillo.http://www.rtv.net/guvernul-cubanez-a-recunoscut-existenta-a-158-de-cazuri-de-holera_36069.html
Exit mobile version