Despre viata la manastire, multi dintre credinciosii sau vizitatorii care pasesc în sfintele lacasuri cred, probabil, ca este una idilica. Le vad asezate departe de gâlceava lumii, în linistea frumusetilor naturii, în vârfuri de munte sau la umbra codrilor seculari, în pace si rugaciune. Si privesc, poate, cu o urma de invidie viata aparent tihnita a monahilor sau monahiilor care le dau, zâmbitori, binecuvântare, sau de la care cauta cuvânt de învatatura. Prea putin sunt cunoscute însa greutatile, nenumaratele ispite, caderile si ridicarile, lacrimile, suferinta si tot ceea ce presupune aceasta viata, ce se desfasoara în cu totul alt ritm decât cel al omului obisnuit.
Lucrurile acestea sunt putin cunoscute, mai ales pentru ca sunt ascunse ochilor privitorului ocazional, asumate si acceptate cu smerenie de cei care si-au închinat viata lui Hristos.
O împletire de smerenie, de sensibilitate si simplitate, în sensul bun al cuvântului, am întâlnit si la parintele staret al Manastirii Soldana. Un om tânar si viguros, la cei 40 de ani pe care îi are, sub ale carui vesminte monahale bate inima taranului autentic, iar în palmele puternice, batatorite de munca, citesti credinta în Dumnezeu, buna cuviinta si o tarie extraordinara de a înfrunta vitregiile vietii.
„Ce sa va povestesc eu, fratilor? Nu ma pricep la vorbe mestesugite, la interviuri“, ne-a întâmpinat, râzând si cu o binecuvântare, parintele staret. În discutia pe care am purtat-o apoi, ne-a povestit despre începuturile sale la Manastirea Soldana, despre viata de atunci si de acum, despre eforturile ce trebuie facute, zi de zi, pentru a pastra în buna rânduiala mica obste de aici.
lumina