Romania se afla pe primul loc din Europa in privinta izvoarelor termale si minerale, insa doar 12% dintre acestea sunt exploatate din punct de vedere turistic. La ora actuala, din pachetul de servicii numai 10-15% reprezinta tratamentul propriu-zis, restul procentelor find ocupate de cazare, alimentatie publica si comert.
Incepand cu 1990, turismul balnear romanesc s-a degradat continuu, multe dintre cele 8.500 de izvoare ajungand in paragina. Pana acum, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului – autoritate publica de reglementare, planificare strategica, promovare, autorizare si control – a ignorat acest sector de activitate, atentia indreptandu-se cu predilectie spre Litoralul romanesc, unele statiuni montane si manastirile bucovinene. Cele mai afectate de aceasta stare de fapt sunt persoanele suferinde de anumite afectiuni, in special batranii. Daca pana in 1989 turismul balnear s-a bazat pe o dezvoltare extensiva, ce viza asigurarea unui numar cat mai mare de locuri la preturi accesibile, aceasta strategie a fost ulterior abandonata si ingropata.