Începând cu Galilei, paradigma dominanta în explicatia stiintifica fusese cea a ierarhiei conceptelor. Din perspectiva aceasta exista concepte fundamentale si nefundamentale, ultimele trebuind explicate în termenii primelor, astfel ca, în cele din urma, descrierea lumii fizice poate fi în întregime facuta în termenii a câteva notiuni de baza legate împreuna prin legi cantitative. Materia, cea care constituie lumea, este de fapt o miriada de elemente simple, atomi sau particule, ele fiind în relatie unele cu altele prin intermediul câmpurilor.
Perspectiva clasica mai afirma ca interactiunea între elemente se face prin intermediul unor forte care descresc atunci când distanta creste1. Aceasta viziune a primit un suport teoretic dinspre filosofie, mai precis fiind vorba de principiul analizei formulat de René Descartes. Descartes afirma ca depasirea dificultatilor în cunoastere se face prin diviziunea dificultatilor în atâtea parti cât este posibil si cât este necesar pentru a le rezolva.
Acest principiu de lucru a constituit fundamentul metodologic al cercetarii stiintifice moderne. lumina