Chiar lânga altarul bisericii lui Iustinian se afla locul unde Dumnezeu i-a vorbit pentru întâia oara lui Moise.
Aici, în întinderea arida, la poalele muntilor de nepatruns, pe când era un biet pastor care grijea de caprele lui Ietro, proorocul a auzit pentru întâia data glasul Celui de Sus. De la izgonirea lui Adam din racoarea raiului, Vocea Domnului nu mai rasunase pe pamântul blestemat. Dar Moise a auzit-o clar, din focul straniu al unui tufis al desertului, ale carui ramuri mai cresc si astazi, chiar lânga biserica, devenita loc sacru de pelerinaj pentru crestini, musulmani si evrei.
Un foc care, desi ardea, nu mistuia crengile si lasa frunzele verzi. Focul Duhului Sfânt, datator de viata, racoritor si blând.
Aici si atunci a început Revelatia, istoria poporului ales, fuga din Egipt, pribegia prin pustiu si clipa suprema a primirii celor zece porunci pe vârful muntelui Sinai. formula as