Marti, în Aula Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub presedintia PF Daniel, s-a desfasurat sedinta anuala de lucru a Adunarii Nationale Bisericesti a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), organismul central deliberativ pentru problemele administrative, sociale si culturale, economice si patrimoniale, format din membrii Sfântului Sinod si câte trei reprezentanti – un cleric si doi mireni – ai fiecarei eparhii.