Pe drumul ce duce din fata Ploiestilor spre Valenii de Munte si Brasov, într-un loc ce pâna spre mijlocul secolului trecut mai amintea de codrii Vlasiei, se afla Manastirea Ghighiu. Începuturile sale sunt situate înca din vremea celebrului logofat Coresi si a jupânitei Slavita, sotia sa, care va fi ridicat o bisericuta de lemn. Traditia asezamântului a fost continuata de ieromonahul Arsenie de la Manastirea Cernica de lânga Bucuresti, care, pe la 1817, a ridicat o alta biserica de lemn, cu sprijinul boierilor prahoveni evlaviosi Râfoveni si cu banii donati de Rucareni.
Câteva decenii mai târziu, între 1858 si 1866, pe temelia bisericii de lemn a fost ridicat un lacas de zid, în stil neoclasic, specific vremii, în forma de trefla, cu o turla pe naos si pridvor deschis, fiind pictat de marele Gheorghe Tattarescu si având hramul “Izvorul Tamaduirii”. De asemenea, în jurul noului lacas au fost construite chilii si ziduri împrejmuitoare, ajungând astfel o veritabila cetate a monahismului în aceasta parte a Prahovei. Manastirea a suferit numeroase stricaciuni la cutremurul din 1940, în urma bombardamentelor aliate din 1943-1944 asupra rafinariei Teleajen din apropiere si a ocupatiei germane vremelnice. lumina