“Sunt suparat pe deputatul Cernea. Eu vazusem la stiri, dar nici prin cap nu mi-a dat ca o sa fie unul de-al nostru, ca de fapt l-am adoptat, mai greu, mai chinuit, ne-a rugat premierul, luati-l ca sa pot sa inchid alianta, a pufait Nicu mai tare, pana la urma l-am adoptat. Si el, tampitul, altfel ce pot sa spun. Au venit ziaristii, stiti ca deputatul a facut o initiativa sa nu mai fie finantate cultele de la buget de la guvern, stiti ? A avut aceasta initiativa domnul deputat de la Verzi, care in loc sa alerge pentru noi, care l-am sustinut, l-am ajutat, ca sa iasa deputatul constantenilor, sa alerge sa ne deblocheze lucrurile blocate ca sunt multe lucruri blocate inclusiv pe chestiuni de mediu. El, domnul de la Bucuresti, acolo, din sferele lui inalte, are alte preocupari. El se cearta cu Biserica, se cearta cu popii, un tampit, ce pot sa zic despre el”, a declarat Mazare, luni seara, in cadrul discursului sustinut la Conferinta PSD Constanta.
Liderul social-democratilor constanteni a supus apoi la vot o rezolutie prin care organizatia pe care o conduce solicita deputatului Remus Cernea retragerea acestei initiative parlamentare si sa isi ceara scuze Bisericii si reprezentantilor PSD Constanta.
“PSD Constanta nu este de acord cu initiativa deputatului USL Constanta Remus Cernea prin care se doreste eliminarea finantarii activitatii cultelor din Romania. Intrucat organizatia PSD Constanta nu a fost consultata solicitam retragerea acestei initiative parlamentare si in acelasi timp ii solicitam domnului deputat Remus Cernea sa-si ceara scuze public. Sa-si ceara scuze tuturor si Bisericii si noua ca a facut lucrul asta in numele nostru pentru ca noi l-am ajutat ca sa ajunga acolo”, a mai afirmat Radu Mazare. protv