Mihail Sadoveanu este scriitorul care a reusit inegalabila performanta de a însoti cu proza sa aproape întreaga istorie a poporului român de la primele alcatuiri de viata sociala pâna-n vremea când, la data de 19 octombrie 1961, a ferit perdeaua veacurilor acestei lumi, în care a trait 81 de ani, salasluindu-se în vesnicia eroilor pe care i-a imortalizat în romanele sale. Sa ne gândim în primul rând la scrierile sale cu caracter hagiografic: Povestiri de petrecere si folos (1920); Spre Emaus (1924); Sfintele Amintiri (1926); Istoria sfintilor Varlaam si Ioasaf de la India (1930); Legende sfinte (1947); Psalmii lui David în traducerea lui Sadoveanu (1991).
Emotionante si inedite sunt si marturiile unor persoane care l-au cunoscut direct pe Sadoveanu si care ne aduc în fata noastra un altfel de Sadoveanu, cu o viata apropiata de valorile Bisericii noastre stramosesti. Bunaoara arhimandritul Vasile Vasilache din SUA, autorul mai multor scrieri cu caracter autobiografic, referindu-se la romancier spunea: “… În 1935, Mitropolit la Iasi era Nicodim, un vechi si bun prieten al lui Mihail Sadoveanu, la care scriitorul venea adesea. Si unul si altul erau povestitori de seama în limba româneasca. În acel timp eu eram Director al Mitropoliei si editor al revistei “Mitropolia Moldovei”. Si cum în 1936 aparuse o noua traducere a Bibliei, facuta de Mitropolitul Nicodim, Gala Galaction si Pr. Vasile Radu, am închinat un numar de revista noii traduceri a Bibliei. Si pentru aceasta am cerut sa-si exprime aprecierea si scriitorii ieseni, Mihail Sadoveanu si Ionel Teodoreanu. Ducându-ma în acest scop la Mihail Sadoveanu, el m-a primit la Copou, cu calda prietenie si mi-a fagaduit articolul, dar mi-a spus ca dupa el sa retiparesc studiul prezentat de el, cu câtiva ani mai înainte, în revista “Viata Româneasca”, cu privire la noua traducere a Psalmilor în româneste, în care el evidentia calitatile traducerii facute de Mitropolitul Nicodim. Era un studiu profund, facut pe comparatii amanuntite de texte vechi ale Bibliei în româneste”.