Minunile se intampla langa noi insa suntem prea ocupati si prea comozi pentru a le observa. Din pacate am ajuns sa confundam religia si credinta cu traditiile si obieciurile culinare. Am auzit deseori ” pregatesc drob, oua rosii, cozonac, miel, etc cum ne cere religia, stii tu traditia, ca suntem crestini”. Iisus ne-a cerut iubire nu fripturi si mancaruri abundente, El ne-a invatat sa iertam, sa ne ajutam intre noi, sa nu mintim, etc.
Astazi as vrea sa facem impreuna o scurta incursiune in Grecia, tara spre care pleaca saptamanal zeci de pelerini din Romania. In apropiere de orasul Larissa ( 3 kilometri ) se afla Vounena, locul unde Sfantul Nicolae cel Nou face inca minuni.
“Sfantul Nicolae, Marturisitorul si Noul Martir din Vounena (Vounenois), s-a nascut probabil in Asia Mica.
Se spune despre el ca inca din tinerete era foarte credincios, avand o neclintita credinta in Dumnezeu si o deosebita evlavie. Tanarul Nicolae nu si-a putut ascunde frumusetea vietii, precum o lumina aprinsa nu se aseaza sub obroc, ci se pune in sfestnic, spre a lumina. Vestea despre tanarul Nicolae a ajuns si la urechile imparatului bizantin din Constantinopol.
Intr-o seara, in vremea rugaciunii, un inger al Domnului i-a aparut Sfantul Nicolae cel Nou si i-a spus ca ucenicii sai vor fi martirizati pentru credinta in Hristos. Asa s-a si intamplat, inamicii capturandu-i pe crestini, iar dupa o multime de torturi, omorandu-i. Torturile aveau drept scop parasirea credintei in Hristos, inchinarea la idolii avarilor si supunerea fata de conducatorul armatei avare.
Ramanand in credinta cea dreapta pana la moarte, numele acestora sunt astazi scrise in Cartea Vietii. Numele martirilor din Vounena sunt: Grigorie, Dimitrie, Evodie, Teodor, Ioan, Mihail, Pancratie, Panteleon, Hristofor si Emilian, acestia fiind impreuna cinstiti cu doua maici: Irina si Pelaghia.
Nicolae singur a scapat de martiriu, avarii negasindu-l. Sfantul a continuat viata de post si rugaciune, pe care o incepuse, intr-o pestera de sub un stejar. In scurta vreme insa, si el va fi prins si omorat pentru Hristos. Paganii l-au torturat vreme de zece zile, iar in cele din urma l-au omorat.
Peste ceva ani, ducele de Tesalonic, Eufemian, i-a descoperit Sfintele Moaste. Eufemian era cuprins de boala numita lepra. Cautand leacuri si medicamente pe la toti marii doctori ai vremii, barbatul se apropia de limita deznadejdei. Aceasta pana intr-o zi, cand, aflandu-se in vizita, prin regiunea Larisa, a fost sfatuit sa mearga in locul numit Vounena, pentru sarbatoarea Sfantului Nicolae cel Nou, spre a fi partas minunii de la mormantul sfantului. Anual, un siroi de sange curge din pestera in care a vietuit sfantul, de sub stejarul cel mare si din mormantul sau.
Ducele Eufemian a mers in Vounena, la mormantul sfantului Nicolae cel Nou, si s-a uns pe tot trupul cu lichidul rosu ce curgea in chip minunat din mormant. Barbatul s-a vindecat pe loc de lepra, dand slava lui Dumnezeu, pentru minunile sfintilor Sai.
Drept multumire, ducele a construit o capela inchinata Sfantului Nicolae cel Nou, asezand in ea Sfintele lui Moaste. Capul sfantului este pastrat in Manastirea Sfantul Nicolae din Andros.” mai mult
Sfantul Nicolae cel Nou – Martirul din Vounena, este praznuit pe 9 si 22 mai, in functie de calendar. In aceste zile pelerinii sunt martori ai unui miracol, ce se intampla anual. Fenomenul se petrece in jurul orei 5 dimineata cand de nicaieri izvoraste un lichid sangeriu pe care preotii si credinciosii il aduna in diverse recipiente.
Lichidul a fost dus la un laborator pentru analize si raspunsul primit a fost ca are in componenta elemente ale sangelui uman de o grupa sanguina necunoscuta. In noaptea anterioara zilelor de de 9 si 22 mai se fac rugaciuni si slujbe de pomenire in biserica din vounena si dupa aceea credinciosii merg sa vada minunea.
Sfintele Moaste ale Sfantul Nicolae, Marturisitorul si Noul Martir din Vounena sunt placut mirositoare si fac minuni in viata celor ce se inchina cu Credinta Sfantului.