Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Moastele Sfântului Petru, expuse în premiera în public

Osemintele considerate ca fiind cele ale Sfântului Petru, primul apostol si fondator al Bisericii crestine, vor fi scoase pentru prima data din grotele de sub bazilica ce-i poarta numele, pentru a fi expuse în public, a anuntat un prelat de la Vatican, citat de AFP.
Acest eveniment exceptional va avea loc pentru a marca încheierea “Anului credintei”, duminica, 24 noiembrie, în prezenta papei Francisc.

Osemintele au fost descoperite în timpul unor sapaturi realizate în 1940, pe vremea pontificatului lui Pius al XII-lea, într-o necropola situata sub bazilica, alaturi de un monument construit în secolul al IV-lea e.n. pentru a-l onora pe acela care este considerat primul episcop al Romei si primul papa.
Cu acea ocazie, au fost descoperite osemintele unui barbat, învelite într-o tesatura purpurie brodata cu fire de aur.
Papii nu au confirmat niciodata ca osemintele au apartinut în mod cert Sfântului Petru. Însa, teste realizate în anii ’50 si ’60 au ajuns la concluzia, “cu o mare probabilitate”, ca ele apartin într-adevar fostului pescar din Galilea, dupa cum a declarat papa Paul al VI-lea în 1968. gandul

Exit mobile version