În ultimii sase ani – când România a fost “lovita” de cele mai devastatoare inundatii, din punctul de vedere al numarului de victime si al valorii pagubelor provocate – au fost începute cele mai importante proiecte menite sa puna capat dezastrului. Nici macar unul nu a fost însa finalizat, iar cauzele merg de la lipsa fondurilor si a vointei politice pâna la mentalitatea oamenilor.
Ministrul mediului, Laszlo Borbely, sustine ca “nimeni nu se astepta la un asemenea debit al Siretului”, care a batut toate recordurile înregistrate în ultimii 200 de ani.