Marin Sorescu a iubit acest muzeu si a scris asa cum i-a dictat dragostea sa fata de înaintasii sai: “Muzeul Satului îi vine Bucurestiului ca o tigara în coltul gurii. Fumând dintr-ale vremii. N-are pereche în lume aceasta arhitectura de ulcele modeste, în care parca fierb oua încondeiate sub capace de sindrila ori stuf, ce salta si tresalta la respiratie generatiile anonime. Bordeiele, casele tuguiate, morile de apa, de vânt ies la gardul cu uluci sa-si spuna pasul. Sa auda ce faina se mai macina ori sa-si arate razboaiele de tesut, furcile de tors, capatâiele, velintele înflorate, icoanele pe sticla, toata încropeala unor mii de ani de taranie.
Un Tezaur de la Pietroasa, din lut ars si smalt, tot ce a putut iesi mai iscusit din mâna celor care au vazut cum se deapana timpul si se asaza tara. O comoara ce s-ar fi irosit daca savantul Gusti n-ar fi avut inspiratia de a face un sat în plus. Aceste câteva pogoane de pamânt închipuie o velinta, covorul oltenesc zburator, cu care poti colinda de la munte pâna la mare. Sat în oras. Un oras care înfiaza un sat îsi înfiaza stramosii, iata un gest de noblete. Legati de pamânt, lucrând pamântul, învelindu-se cu pamânt, taranii români stateau în casa lor ca într-o rama pe care au cautat sa si-o faca cât mai deschisa. Ti-i închipui prin veacuri carând bârne, cioplindu-le, încrustându-le. Fiecare interior e un atelier, Brâncusi tragând cu ochiul, asteapta si el cu barda în mâna, ceva mai departe, cam pe acolo pe unde sare aschia de trunchi”. Jurnalul
Crearea Muzeului National al Satului “Dimitrie Gusti” este rodul unor cercetari intense si sustinute, teoretice si de teren, ca si a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti,intemeietor al Scolii Sociologice din Bucuresti. Ca sef al catedrei de socilogie din cadrul Universitatii Bucuresti, Gusti organizeaza intre 1925-1935, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici ) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei – jud. Suceava, Nereju – jud. Vrancea, Dragus – jud.Brasov, Dragomiresti – jud. Maramures, Clopotiva – jud. Hunedoara, Runcu – jud. Gorj , Rusetu – jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele in chiar satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti. Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai ,intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh.Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: la sediul Fundatiei Regale “Principele Carol”(1934 ) si in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti.
Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, 17 mai 1936. In discursul inaugural, profesorul D. Gusti sublinia ca Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” este un muzeu original, care nu a fost creat dupa modelul muzeelor in aer liber existente la acea vreme in Europa, acestea fiind, dupa opinia lui, “prea etnografice” si “in mare masura romantice”. Noul muzeu trebuia “sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate”, el fiind, in viziunea sa ” un muzeu sociologic al satului romanesc de azi” , “un sat-muzeu”, sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie. Totodata, dupa cum preciza Henry H. Stahl , muzeul urma sa-si exercite si functia de principal mijloc “… de actiune al pedagogiei sociale”.
Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” este inclus si intr-o serie de parteneriate promovate de Consiliul Europei ,atat pe linie de cercetare cat si de valorificare a patrimoniului material si imaterial al culturii populare. Totodata, muzeul este o prezenta vie in multe tari ale lumii prin expozitiile pe care le organizeaza la invitatia unor muzee sau pe care le deschide la centrele culturale romanesti din strainatate. Printre cele mai recente epozitii, cu un puternic impact la public, se numara “Arta lemnului in Romania”, deschisa la Centrul Roman de Cultura si Cercetare de la Venetia, “Zestrea”, realizata in colaborare cu Centrul Cultural Roman de la Paris.Pe de alta parte, Festivalul international “Hora”, organizat odata la doi ani, la sediul muzeului, se bucura de participarea unui numar mare de formatii folclorice de copii si de tineret din tara si strainatate.
