In ziua de 24 iunie Biserica Ortodoxa pomeneste nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, cunoscuta in popor si cu denumirea de Dragaica sau Sanziene.
Sfântul Ioan Botezatorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergator si botezator al Domnului nostru Iisus Hristos. Nasterea Sfântului Ioan a fost ea însasi o minune. Parintii Sfântului Ioan, preotul si proorocul Zaharia si Elisabeta, au ajuns la batrânete fara sa aiba copii. Un înger pe nume Gavriil îl anunta pe Zaharia ca rugaciunea sa a fost ascultata si ca nevasta sa, Elisabeta îi va naste un fiu caruia îi va pune numele de Ioan. Când a ajuns aproape de vârsta adulta, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viata aspra, de post si rugaciune. Sfântul Ioan, Înainte-mergatorul si Botezatorul Domnului avea sa primeasca de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci si prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).
Obiceiurile legate de Sanziene se pierd in negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sanziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia). In noaptea magica de Sanziene (23-24 iunie) se spune ca ielele ies la dans, in padure, iar cine le vede ramane mut sau innebuneste.