Presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru, a declarat, la emisiunea Realitatea la Raport, ca, de o luna de zile, mai multor pensionari militari le scad pensiile si ca acestia primesc decizii conform carora au de platit milioane de lei aferenti ultimilor doi ani. Potrivit lui Dogaru, aceste scaderi sunt efectul unei Hotarâri de Guvern “secrete” din 2011.
“De o luna se întâmpla zilnic, în toata tara, cam de când am convenit cu USL asupra unei legi reparatorii în regim de urgenta pentru ca haosul privind pensiile din sistemul militar e atât de mare. Noi am propus doua legi pentru a se sista ilegalitatile si a reveni lucrurile la normal. De o luna, celor carora le-au scazut pensiile le scad în continuare, chiar si cei carora le-au crescut initial, se trezesc cu scaderi catastrofale. Oamenii se trezesc cu pensia scazuta a treia oara si cu zeci de milioane de platit pe ultimii 2 ani”, a reclamat Dogaru.